CreativAct şi Atelier 17 organizează sâmbătă, 7 Februarie, de la ora 14:00, pe Str. Vopsitorilor 17A, un atelier de astronomie pentru copii: „Animale pe Bolta Cerească”.
„V-ați întrebat vreodată ce animale se ascund printre stele? Leul, Ursul, Peștii sau Vulturul nu trăiesc doar pe Pământ, ci și pe cerul nopții. Vă invităm la un atelier interactiv de astronomie pentru copii (7-14 ani), unde vom descoperi constelațiile inspirate de animale, poveștile lor mitologice și modul în care le putem recunoaște pe bolta cerească. Totul, într-un limbaj accesibil, prin joc, imaginație și curiozitate”, au transmis organizatorii.
Ce vor face copiii
• vor afla ce sunt constelațiile;
• vor descoperi animalele „cerești” și legendele lor;
• vor explora cerul cu ajutorul hărților stelare;
• vor face legătura dintre artă, natură și astronomie.
Atelierul are loc în Galeria Atelier 17, în mijlocul expoziției „În lumea celor care nu cuvântă”, un spațiu care completează perfect tema atelierului și îi ajută pe copii să privească animalele dintr-o perspectivă artistică și cosmică.
Rezervări: 0728007060.
Donație recomandată: 50 ron.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




