Sibiu100% își încheie periplul despre datinile din Noaptea de peste Ani, în Moldova. Ajuns în satul Belcești, județul Iași, am stat de vorbă cu profesorul Gheorghe Enache, autorul celor trei volume a Monografiei comunei Belcești, și cu Corneliu Popescu, bibliotecar la Biblioteca Comunală a localității, despre o parte din tradițiile ce se săvârșesc de Revelion.
„Belcești este una din comunele mari ale județului Iași, așezată în Câmpia Moldovei, subunitate a Podișului Moldovei, în sectorul mijlociu al râului Bahlui, formată din satele formată din satele Belcești (reședința), Liteni, Munteni, Satu Nou, Tansa și Ulmi. Bahluiul și afluentul său, Valea Mare nu reprezintă mare lucru pe hartă, dar pentru locuitorii comunei mele a avut și are o mare importanță economică dar și spirituală. Atât vechii locuitori cât și noii veniți au creat în timp pe lângă baza materială, care nu este de neglijat, o bogată zestre folclorică-datini, obiceiuri, tradiții, legate de ciclul anotimpurilor și a sărbătorilor de iarnă, în special Anul Nou.
Ca pretutindeni, la Belcești pregătirea pentru Anul Nou începe odată cu postul Crăciunului. Nopțile mari, când lucrările agicole sunt puține, copiii și tinerii încep pregătirile: confecționarea măștilor umane și animale, învățarea textului literar și muzical, coregrafia și costumele. Fiecare sat, din cele opt existente, are câte un grup folcloric, între acestea fiind o mare concurență. Desigur există și altele mai mici, ale copiilor. Așa sunt: Capra, Cerbul, Banta lui Bujor, Căiuții, Berbecii și bineînțeles urătorii obișnuiți. Momentul de bilanț se petrece în ajunul Anului Nou, în centru comunei unde se adună întreaga lume a satului.
Apoi cetele merg pe la casele oamenilor a rudelor dar mai ales ale gospodarilor cu fete de măritat. La finalul prezentării se încinge un joc în toată regula la care participau urătorii și gazdele. Mascații < se demascau> apoi erau servi’i după obicei românesc. În prima zi a noului an, la orele prânzului toate cetele se adunau din nou în centrul satului unde veselia era în toi, oamenii schimbau impresii despre activitatea tinerilor și își făceau urările adecvate acestui moment. Tot spectacolul era însoțit de muzică, zgomot de clopoței, pocnete de bici, pârâitori, pentru a fi înlăturate spiritele rele”, spune Corneliu Popescu.
Plugușorul
Tradiționalul urat la geam în seara de Revelion, specific zonei Moldovei, are origini străvechi, ritualice. În timp, „Plugușorul” și-a pierdut conținutul magic, fiind înlocuit cu gesturi simbolice, de urare, de feicitare, prilejuite de atmosfera festivă specifică Anului Nou. „Vârstnicii din satul Belceşti îşi amintesc că, în perioada interbelică, tineri gospodari mergeau în ajunul Anului Nou la preot, la primar, la fruntaşii şi notabilităţile satului, cu un plug tras de boi, împodobiți cu panglici la coarne şi la jug. și urau, în timp ce trăgeau simbolic o brazdă în fața casei.
Deşi astăzi nu mai poate fi reconstituit, textul literar al orației era cel clasic, făcând referire la bădica Traian”, care parcurgea întregul ritual agrar, de la arat şi semănatul grâului, până la măcinat jupânesei revenindu-i misiunea de a face colacii, de a-i coace în cutor şi a-i dărui urătorilor. La sărbătorile Anului Nou 1941-1942, textul literar era completat şi actualizat cu evenimentele istorice ale timpului: „În Transnistria, pi plai, / Ară regele Mihai, / Mareşalu-n urma lui, / Strânži rodu grâului”! (inf. Enache Z. Constantin).
Gazda omenea urătorii cu roadele pământului: colacul mare și vin. Până nu demult, in recuzita unor cete de tineri intra un brăzdar de fier, ca obiect ritual substituit plugului, în care unul din urători lovea cu lanţul sau cu ciocanul pentru ca sunetul produs să se integreze în ambientul unor stăvechi reminiscențe magice, cum erau pocnitul din bici şi „hăitul”, creând astfel atmosfera specifică aratului”, spune Gheorghe Enache, autorul Monografiei comunei Belcești.
Teatrul popular de măști
Teatrul popular cu măști din comună ce este specific zonei de est al țării este diferit de la un sat la altul. „Din marea diversitate a repertoriului teatrului popular de măşti ce intrau odinioară în patrimoniul comunității locale, astăzi au dispărut formațiile: Țapul, Berbecii, Căsuții, Turcii şi Păpuşa, singurele formaţii, viabile încă, sunt: Capra, Cerbul, Calul cel Mare (doar în Satu Nou) și, tot mai rar, Ursul. Pe de altă pare, în ultima jumătate de veac asistām la o permanentă actualizare a vechilor datini, precum şi la contaminarea unor tradiții regionale aduse de coloniştii stabiliți în noile sate belceştene, care s-au adaptat tot mai mult nucleului Văleni- Ciorăni-Ruşi”, spune Gheorghe Enache.
Tradiția caprei
Capra, după cum menționează profesorul, este personajul principal dintr-un teatru popular specific zonei Moldovei și este reprezentat de o mască, ale cărei componente sunt capul şi trupul. Capul este realizat din lemn, cu botul acoperit cu blănița unui cap de iepure, cu urechi îndeajuns de lungi, şi falca inferioară mobilă, acționată de o cureluşă. Coarnele îi lipsesc, fiind înlocuite cu o coroana trapezoidală, împodobită cu flori artificiale de hârtie viu colorată, oglinzi, broşe, mărgele, hurmuzi şi pangilci multicolore.
Corpul măştii este confecționat dintr-un un covor uşor, decorat in lungul spatelui cu două bârnețe înflorate, alese manual, tivite cu fragmente din blană de iepure, același decor folosindu-se la poale şi partea din față a măştii. În zona toracelui şi a abdomenului sunt ataşate năframe înflorate, decorate uneori cu canafi viu colorați.
Un alt membru este Irod, care coordonează întreaga reprezentație, Căpitanul, care se distinge în formație prin ținuta militară, însă atribuțiile sale nu sunt clar definite, fiind considerat secund al lui Irod; Fata, care constituie, ca şi căpitanul, o prezență pur decorativă, preluată, probabil, de la personajul Smărăndița, din teatrul cu haiduci, Banta lui Bujor, fiind un băiat îmbrăcat în costum național femeiesc; Mireasa, care este personajul a apărut cu totul accidental, în anul 2017, cu un rol nedefinit, costumația sa constituind, după cât se pare, o fantezie pasageră actantului; și Mascații, care sunt denumiți cu peste trei sferturi de veac în urmă, caldarari sau urăți, îşi confecționau „obrāzare” din lână de oaie.
Costumația lor era compusă din cojoace întoarse cu mițele spre experior, creând astfel impresia de masivitate; purtau pantalon „golf”, improvizat din două fuste din stambă înflorată, de culori diferite, fiind încinşi la brâu cu un lant, ce era prelungit peste umăr, în diagonală, de care erau prinse clopote și tălăngi. Recuzita lor, de o mare diversitate, includea: cornuri de vânătoare, dobe de diferite dimensiuni, țignale, pârâitori”, capete de căpriță în miniatură, harapnice, bâte și altele.
Măștile din păr de cal
Costumația mascaților din jocul caprei, după cum spune Gheorghe Enache, s-a schimbat radical, după colectivizarea agriculturii, ca urmare a sinistrei decizii luate de reprezentanții noilor proprietari ai avutulus obștesc, de a sacrifica şeptelul cabalin, devenit „inutil” odată cu mecanizarea agriculturii. A apărut astfel materie primă din abundență, părul din cozile cailor fiind folosit la confecționarea unor măşti somptuoase, îndeajuns de elaborate, cu barbă albă, cărare la mijloc, rozetă în frunte şi o panglică ce garniseşte cărarea.
Din vechea costumație au dispărut cojoacele mitoase, fiind înlocuite cu bluze multicolore, iar centura lată garnisită cu zeci de clopoței a luat locul lanțului cu clopote și tălăngi. În recuzita din ultima jumătate de veac sunt întâlnite capete de căprițe miniaturale, iar cornurile de vânătoare sunt înlocuite de vuvuzele, cumpărate de la târgoveți.
Competiția dintre sate
Alte personaje regăsite în jocul caprei sunt Moşneagul şi Baba, care erau personaje preluate de la Păpuşă (alt teatru popular), motivat de faptul că aceeași formație umbla cu capra doar ziua, spre a nu epuiza fizic jucătorii măștii de capră, iar noaptea continau reprezentațiile, constituindu-se în alaiul Păpuşii. Deși a cunoscut o evoluție continuă în ultimele şapte-opt decenii, vreme în care au răzbit doar parţial vechile ritualuri, teatrul-alai capra deține locul central în preferințele publicului belceştean.
Competiția dintre satele comunei Belceşti, de a împodobi masca de capră cât mai somptuos, a avut drept rezultat mărirea, uneori exagerată, a coroanei, cu o avergură de aproximativ 1,75 m și o greutate a capului ce poate să depăşească 25 kg, ceea ce a contribuit la o evidentă lentoare a jocului măştii, într-un vădit contrast cu proverbiala mobilitate a acestui zglobiu animal, nsecesitând astfel necesitatea rânduirii a doi-trei jucători.
Cerbul
Intrat în mentalul colectiv ca sol al divinităţii, dar şi ca „simbol al nobleței și delicateţei, cerbul performează, între datinile de la Anul Nou, ca una din cele mai frumoase măşti şi un text cu reale valenţe literar-folclorice. Aşa cum s-a amintit, teatrul-alai cerbul prezintă unele particularități, de la un sat la altul, în textul literar-folcloric, în costumația și recuzita personajelor şi chiar în aspectul măştii de cerb.
Calul cel Mare
Întâlnit astăzi doar în Satu Nou, Calul cel Mare este o mască grea, jucată cu schimbul de doi tineri în uniformă de ofițer. Masca de cal este compusă din cap şi gât, realizate din lemn, învelite în pânză albă. Capul calului este decorat cu märgele şi hurmuzi, două rozete de alamă sugerează ochii; căpăstrul este din piele, o barneață înflorată ține loc de frâu; de o parte și de alta a coamei fiind ataşate panglici multicolore şi canafi roşii. Corpul este realizat dintr-o covată decupată la mijloc, care se fixa pe mijlocul călărețului, fiind acoperită cu poale din pânză albă, cu broderie pe margine. În partea din față covata are un orificiu pentru fixarea capului, iar în partea dorsală este ataşată o coadă albă de cal).
Căluţul
Confecţionată din lemn învelit în pânză albă, masca de căluţ din Satu Nou era formată din cap și gât, uneori fiindu-i ataşate picioarele din faţă. Ceata de mascați era compusă din trei-patru preadolescenţi sau adolescenţi, din care unul purta masca de căluţ ataşată de mijloc. La intrarea în casă, mascații se aşezau în rând, cu jucătorul măștii de căluţ la mijloc, făcând trei paşi de dans, înainte şi trei pași înapoi, în ritmul fiecărui vers cântat.
Păpuşa
Deşi jocul păpuşilor a fost semnalat în prima jumătate a secolului al XIX-lea ca specie a teatrului folcloric ce se juca de la Crăciun până la începutul postului mare e, alaiul care însoţea masca de păpuşă la Anul Nou, a apărut, în comuna Belceşti, în anii postbelici, şi a ajuns la apogeu în perioada 1960-1990. Din câte cunoaştem, jocul păpușei întâlnit la Belceşti este singular în această parte a țării, și nu pare să aibă legătură cu cel semnalat de T. T. Burada, în anul 1907.
Teatrul Haiducesc
Până în deceniul al VI-lea al secolului trecut, teatrul haiducesc era una din cele mai populare specii literar-folclorice, fiind reprezentată de „Banta lui Jianu” și „Banta lui Bujor. Deși teatrul haiducesc „Banta lui Jianu” avea o largă răspândire în trecut, astăzi nu se mai joacă, textul literar-folcloric nemaifiind cunoscut.
Semănatul
În dimineața Sfântului Vasile, belceștenii sunt treziți de copii care vin cu „Semănatul”. „Semănatul a fost şi a rămas un obicei bine delimitat de Pluguşor, care constă într-o colindă recitată mai ales de copii, în prima jumătate de zi a Anului Nou, în timp ce semănau ritual boabe de grâu.
Cu toate acestea, textul în sine, unic în toate satele comunei Belceşti, nu face nicicum referire la semănat și la roadele pământului, ci este o urare făcută gazdei la început de an: <Să trăiți, /Să-nfloriți, /Ca un fir de trandafir,/Ca merii,/Ca perii,/ In mijlocul verii/ Ca vița de vie la Sfânta Mărie/ Anul nou ce vine/ Cu zile senine. Și cu sănătate/ Și cu spor la toate/ La anul și la mulți ani!>. Înainte vreme, darurie pentru semănători erau: colăceii, nucile şi merele, iar în zilele noastre: bomboane, mere şi, mai ales, bani Cu totul întâmplător, Semănatul cu boabe de grâu sau boabe de orez era practicat şi de oamenii maturi, doar atunci când îşi vizitau rudele sau vecinii în prima jumătate de zi a Anului Nou, urându-le sănătate și belşug”, menționează profesorul.
Comuna Belcești este plină de tradiții și obiceiuri, însă nu au putut fi cuprinse toate într-un simplu articol. Moldovenii sunt recunoscuți pentru datinile lor aparte și pentru firea lor artistică. Recomandăm românilor să nu stea închiși în Noaptea de Revelion în case, ci să ia la pas ulițele satelor noastre pline de tradiții și să se bucure de fiecare moment în care regăsesc spiritul acestui neam bogat în felul său specific de manifestare.
CITEȘTE și:
Oltenii „horesc” de sărbători – Sibiu 100
Ce fac bănățenii în seara de Anul Nou. Tradiții și superstiții din Arad – Sibiu 100
Tradiții, superstiții și obiceiuri de prin Ardeal de Revelion – Sibiu 100
Tradiții de prin țară de Revelion. Dobrogenii mergeau, efectiv, cu plugușorul prin sat – Sibiu 100
