9.1 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 8, 2025

Udatul Ionilor în Tălmăcel, satul în care tradiția nu moare niciodată

Cele mai citite

În fiecare an, în data de 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Ion, în satul Tălmăcel, județul Sibiu, se organizează obiceiul „Udatul Ionilor”.

Elena Lotrean-Cărăuş

Ca să aflu mai multe din tainele acestei tradiții, am luat legătura cu Elena Lotrean-Cărăuş, născută în Tălmaciu, și studentă în anul III la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu la specializarea Studiul Patrimoniului şi Managementul Bunurilor Culturale, Anul III. Aceasta a publicat și un studiu pe subiect, în Revista de Antropologie culturală, intitulat ,,Tălmăcel-satul în care tradița nu moare niciodată”. În timpul cercetării, a stat de vorbă cu Gabriel Stroilă, autorul monografiei „Cartea satului Tălmăcel” și președintele Asociației „Obștea Tălmăcel” și Ioan Oancea membru a Junii Sibiului.

Udatul Ionilor, obiceiul care unește familia

„Într-o lume în care tinerii par tot mai puțin interesaţi de tradiţii şi obiceiuri, în care tehnologia pare mai atractivă, iată că există un loc unde timpul pare că s-a oprit în loc. Parcă desprins din poveştile bunicilor, satul Tălmăcel se află foarte aproape de Sibiu. Aici, dragostea pentru sat şi tradiţie curge prin sângele localnicilor, sânge care este transmis din generație în generație. Îmi amintesc, cu drag, iernile din copilărie, în care ascultam colindele cântate, cu atâta. dragoste, de tălmăceni, ierni care se terminau, de fiecare dată, cu obiceiul Udatul Ionilor. Era obiceiul la care toată familia se aduna, pe care tot satul îl aştepta”, este de părere Elena.

Ce se întâmplă la Udatul Ionilor

O întreb pe tânără cum se desfășoară această tradiție. „După multe ore de trudă, tot satul este pregătit de cea mai importantă sărbătoare, Ziua Sfântului Ion. Caii și carele frumos împodobite pornesc spre rău, împreună cu tot alaiul. La râu sunt botezați toți cei care poartă numele de Ion. Aceștia sunt obligați ca după ce își primesc botezul să <cinstească din ploscă o gură de rachiu>. După rânduială, primii udați sunt preotul si primarul, mai apoi călărașii între ei, iar la sfârșit restul cetățenilor. După ce toți sunt botezați, începe deplasarea spre Ulița Mare unde are loc  <jocul călărașilor>. Aici feciorii împreună cu partenerele lor acompaniați de muzica populară încep să joace”.

Un obicei care merge de la sine

În trecut, după cum menționează tânăra, preotul împreună cu învăţătorul satului erau foarte implicați în organizarea cetelor, se ocupau de tot pentru ca la Udatul lonilor totul să meargă perfect. În ziua de azi, tradiția decurge de la sine, a intrat în ADN-ul localnicilor. „Am stat de vorbă cu mulți oameni din Tălmăcel care îmi mărturiseau că pentru ei aceste tradiții au rămas literă de lege. Iar nimeni nu îndrăznește să schimbe ceva la acestea sau să vină cu o inovație, deoarece o întreagă comunitate o să-i sară în cap şi o să spună: <La noi, nu se face aşa>”, menționează Elena.

Caii sunt atracția principală

După spusele Elenei, caii sunt, de cele mai multe ori, atracţia principală, aceștia sunt frumos împodobiţi, cuminţi şi ascultători. Dar sunt și niște secrete la mijloc, ce le-a aflat tânăra tot de la localnicii Tălmăcelului. „Sunt câteva secrete, tehnici, ca să le spun așa, ce le-am aflat de la mai mulți oameni de0ai locului. În ziua de 6 ianuarie, când se sfinţesc apele la râu, băieţii, călăraşii, merg cu caii şi asistă la toată slujba, apoi preotul ii botează şi binecuvântează. Iar în ziua de Sfântul Ion, înainte ca călărașul să iasă din curte, calului i se sting cărbuni de către o femeie în vârstă”.

Mândria de a fi călăraş. Tinerii, încă atrași de acest obicei

Elena spune că încă din primii ani de viață, copiilor le este arătat acest obicei, fiind integrați, de multe ori, în poveste. „Pe orice om din Tălmăcel, dacă îl întrebi despre o amintire plăcută, îți va arăta o poză cu călăraşii. Așa mi-a spus cineva de-al locului. Tălmăcenii își învață copiii de mici cu această tradiție. Aceștia îi îmbracă în straie populare pe cei mici și îi suie în car, dacă au loc, dacă nu, stau în urma acestora. Stau la picioarele băieţilor, se bucură şi probabil se gândesc că într-o zi vor fi aceștia în locul lor „, concluzionează tânăra.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Ministrul Apărării demontează „mitul” pensiilor uriașe din Armată. Care este cea mai mare pensie

Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a explicat la Antena 3 că există un mit al pensiilor militare uriașe și a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect