Istoria României este plină de momente senzaționale și grandioase, unele cu o mare semnificație și încărcătură națională, identitară și patriotică, altele foarte dureroase și controversate.
Istoria celui de-Al Doilea Război Mondial a fost suficient și aproape integral expusă în cadrul miilor de pagini din lucrările de specialitate sau de popularizare, însă trebuie să afirmăm că rolul României în acest război rămâne unul însemnat, iar acțiunile românilor în cadrul războiului vor fi notabile și determinante mai ales în ceea ce privește trasarea viitoarei direcții a României în politica națională și internațională.
Informațiile privind rolul jucat de România în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial sunt complementare pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra întregii istorii a acestei conflagrații politico-militare, iar faptele și evenimentele desfășurate în timpul conflictului, în țară și în afara ei, au o importanță națională, regională și chiar locală, evenimentul încă marcând memoria colectivă a românilor de pretutindeni și a familiilor românești care au pierdut membri valoroși în lupta pentru apărarea țării.
Istoria unei țări trebuie studiată, documentată, scrisă și asumată așa cum este ea, cu bune și rele, prin urmare, amintim de rolul jucat de România aflată sub influență fascistă, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe scurt, România a luptat cea mai mare parte a războiului de partea Puterilor Axei, ca o binecunoscută aliată a Germaniei naziste.
După ce România pierde o treime din teritoriul său în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 și a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, regele Carol al II-lea se vede nevoit să abdice și să părăsească țara în favoarea tânărului său fiu, Mihai I. În fruntea guvernului ajunge generalul Ion Antonescu, Constituția fusese anulată, iar Parlamentul dizolvat, fapt care i-a permis lui Antonescu să își traseze mai ușor drumul spre putere, astfel că la data de 6 septembrie 1940, el se declară Conducător al Statului și își asumă o parte din puterile constituționale ale regelui. Practic, România devine un fel de dictatură militară, în care Antonescu deține puterea, fiind un fel de dictator care își autoconferise puteri discreționare în cadrul guvernului.
Guvernul în fruntea căruia Antonescu ajunsese era format în mare parte din membri ai Mișcării Legionare, așadar, această colaborare între general și legionari va da naștere Statului Național-Legionar. Această formă de guvernare nu avea să reziste mult, întrucât legionarii ajung să organizeze o rebeliune, declanșând un război civil spre finalul lui ianuarie 1941, care a fost aspru și eficient reprimat de armata română sub conducerea lui Antonescu, astfel legionarii fiind înlăturați de la putere. Dictatura lui Antonescu (care va căpăta titlul și rangul de mareșal după implicarea României pe frontul de est) devine acum cel mai vizibilă, iar în contextul alianței cu Axa, România decide să se alăture Germaniei, în 22 iunie 1941, în campania împotriva Uniunii Sovietice, cu speranța redobândirii a unor teritorii pierdute anterior. Bătălia de la Stalingrad s-a dovedit a fi un dezastru pentru armata germană, fapt care a schimbat situația pe front. Devenise clar faptul că Germania va fi învinsă, însă Antonescu decide să rămână alături de Hitler până la capăt, nedorind să-și încalce cuvântul de militar dat în acest sens, și sperând la o schimbare a situației în favoarea României.
România a fost astfel pusă în fața riscului de a fi înfrântă în război, iar situația ei devenise critică în martie 1944, când trupele sovietice au înaintat și au pătruns pe teritoriul României. Acest fapt a stârnit reacția clasei politice și intelectuale românești și a regelui Mihai I al României, care devenise principalul artizan al insurecției ce avea să vină. Opoziția se temea de faptul că viitoare amânări vor ruina șansele României de negociere cu Aliații și, mai ales, cu Sovieticii. Regele Mihai s-a bazat pe un Bloc Național Democratic, format din naționali-țărăniști (conduși de Iuliu Maniu), liberalii lui Constantin I. C. Brătianu, social-democrații, notabil fiind Titel Petrescu, și comuniștii, în fruntea lor fiind Lucrețiu Pătrășcanu.
Antonescu îl primește pe regele Mihai în audiență și își exprimă refuzul de a încheia armistițiu cu sovieticii, așadar, regele Mihai se vede nevoit să îl demită pe Antonescu din funcția sa de prim-ministru al țării, și să ordone arestarea sa. Antonescu își pierde acum puterile sale dictatoriale și titlul de Conducător al Statului, iar România își încheie alianța cu Puterile Axei. Momentul este cunoscut în istoriografia românească ca lovitura de stat de la 23 august 1944. Lovitura de stat dată de regele Mihai permite României să înceapă tratativele cu Aliații și o colaborare militară cu URSS-ul. Trupelor germane li s-a ordonat să părăsească țara, iar la opoziția Germaniei, armata română a fost nevoită să întoarcă armele împotriva foștilor ei aliați. România declară război Germaniei și Ungariei și va lupta de acum alături de Aliați până la finalul războiului.
Evenimentul 23 august 1944 a fost cu siguranță un punct de cotitură în istoria României și a schimbat soarta acestei țări. Poate considerat de unii un moment al triumfului românesc, care a salvat țara și teritoriile ei de la o soartă mai cruntă, poate considerat de alții un moment al decăderii românești, care a condamnat-o la un regim care a fost o bună parte de timp obedient Moscovei, apoi s-a transformat în dictatura națională a unui lider excentric, momentul 23 august 1944 a fost un moment decisiv și foarte important din istoria țării, care poate fi încă dezbătut și discutat. Importanța și semnificația acestuia a crescut radical mai ales în perioada dictaturii comuniste, când evenimentul este declarat ca ziua națională a României.
Acest lucru a fost reglementat prin Hotărârea guvernamentală nr. 908 din 18 august 1949, când Consiliul de Miniștrii, întrunit într-o ședință, declară ziua de 23 august 1944 ca zi de sărbătoare națională. Documentul laudă Armata Roșie ca armată eliberatoare și atribuie reușita mișcării Partidului Comunist Român. Așadar, în timpul dictaturii comuniste, evenimentul devine un fel de simbol național, este văzut ca fiind victoria și triumful comunismului asupra fascismului. Momentul primește o denumire și mai onorifică și oficială, spre sfârșitul perioadei comuniste, când la propunerea lui Nicolae Ceaușescu ziua insurecției armate devine ziua „Revoluției de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.
Sibiul și însemnătatea lui 23 august
Deși informațiile parcurse până acum se subscriu istoriei mari și generale a României, ele pot fi relevante și pentru o istorie regională sau locală, cum ar fi istoria unui oraș precum este Sibiul. Sibiul a fost, este și va rămâne unul din marile și cele mai importante orașe ale Transilvaniei, așadar este firesc ca evenimentele din 23 august 1944, dar și evenimentele din timpul dictaturii comuniste legate de ziua națională 23 august 1944, să aibă un puternic ecou și în Sibiu, și să fie semnificative pentru populația sibiană.
Cronicile și presa vremii din Sibiu ne relatează faptul că evenimentele zilei de 23 august 1944 au răsunat și în Sibiu, întrucât sibienii au auzit și ei apelul făcut de rege la radio, cum că starea de război dintre România, Rusia, Anglia și Statele Unite ale Americii, a luat sfârșit.
Celebrarea zilei naționale la Sibiu s-a desfășurat așa cum probabil multă lume se așteaptă, cu mult fast și cu o multitudine de evenimente culturale organizate de clasa muncitoare. Dacă ne referim la presa vremii sau la cronicile sibiene, putem observa din start o tendință a sibienilor de a preîntâmpina ziua națională, întrucât seria de evenimente culturale începe cu câteva zile înainte de data propriu-zisă, fiind fie inaugurate monumente sau clădiri culturale, fie fiind organizate reprezentări de teatru, cumva anticipând festivitățile impresionante ce aveau să vină. În unele ocazii, spiritul festiv nu pleca de îndată din Sibiu, la câteva zile după data de 23 august sibienii încă luând parte la evenimente culturale sau organizând diferite momente artistice sau culturale de diverse forme.
Cu ocazia zilei naționale, Sibiul comunist trecea printr-o efervescență deosebită, fiind organizate diverse manifestări grandioase, care ofereau un prilej de bucurie sibienilor, aceștia participând în numere foarte mari la acestea. Fie că vorbim de manifestații și demonstrații ale muncitorilor, fie că ne raportăm la binecunoscutele parade militare, sibienii trăiau din plin această zi și îi înțelegeau și conștientizau sensul și semnificația sa patriotică. Toate categoriile de vârstă din oraș se integrau în această atmosferă de sărbătoare și își aduceau cumva contribuția la buna desfășurare a evenimentului, fie participând la manifestații, fie asistând și aplaudând spectacolele care se desfășurau în fața lor.
În cadrul paradelor militare, aveau loc defilări ale trupelor din armata română, ale gărzilor patriotice și ale miliției, desfășurate în zonele centrale ale orașului, precum Piața Mare (Piața Republicii și apoi Piața 7 noiembrie, în memoria revoluției bolșevice) și str. Nicolae Bălcescu (B-dul 23 august). Sibiul nu a fost niciodată lipsit de importanta defilare a muncitorilor români. În cadrul acesteia, numeroase coloane de muncitori, țărani, studenți, profesori și pionieri, defilau prin zonele cele mai importante ale orașului, precum bulevarde principale și străzi centrale. Participanții purtau asupra lor steaguri, portrete ale liderilor comuniști români (îndeosebi Nicolae Ceaușescu) și sovietici, și pancarte cu lozinci. Pe lângă manifestațiile muncitorești și impozantele parade militare, în perioada comunistă sibianul de rând mai asista cu ocazia zilei naționale la momentul solemn al depunerii unor coroane cu flori în Cimitirul Eroilor, cinstind eroii căzuți pe front în război și aducând un omagiu vitejiei acestora.
În categoria evenimentelor culturale se mai regăseau spectacolele de teatru, jocurile și activitățile culturale, momentele artistice precum dansuri populare și cântecele patriotice și, desigur, recitalurile de poezii, remarcându-se aici pionierii și tinerii din UTC. Toate aceste evenimente culturale îl ovaționau pe lider și realizările sale și glorificau regimul comunist.
A fost firesc ca sărbătoarea zilei naționale să capete și un caracter politic, foarte emblematice și esențiale fiind mitingurile organizate de către conducătorii comuniști. În cadrul acestora, membrii de partid mai însemnați sau lideri fruntași țineau discursuri prin care subliniau rolul fundamental pe care Partidul Comunist Român l-a jucat în dezvoltarea și prosperitatea țării, meritele acestuia în toate domeniile, și discursuri prin care îl lăudau pe lider și realizările sale și aclamau regimul comunist.
Întregul oraș era împânzit de astfel de evenimente și de spiritul național comunist, astfel că atât evenimentele culturale, cât și cele politice erau organizate în spații dedicate și amenajate în acest sens, precum piețe sau case de cultură. Propaganda era covârșitoare și foarte eficientă, în întregul oraș fiind atârnate postere și bannere cu lozinci și mesaje propagandistice, iar presa devenea foarte activă în această perioadă a anului, publicând texte și articole dedicate evenimentului național. Manifestațiile organizate induceau o atmosferă festivă și ceremonială marcantă, mulți sibieni chiar bucurându-se de amploarea și anvergura evenimentelor organizate, însă indiferent de dorința cetățeanului de a participa, este foarte cunoscut faptul că participarea oamenilor era obligatorie, iar absența de la ceremonii putea atrăgea sancțiuni grave și observații, iar în unele cazuri puteau apărea chiar consecințe drastice.
Sibienii au intrat în horă de voie sau nevoie
Studiind presa vremii și sursele istorice, se poate observa faptul că în Sibiu evenimentele festive au de la an la an un caracter repetitiv, existând o tendință de reproducere fidelă a evenimentelor din anii anteriori, însă ocaziile speciale, precum aniversarea cifrelor rotunde a eliberării, precum 10 ani de la eveniment, 20 sau 30 de ani, veneau și cu particularități și diverse schimbări, fiind observată o creștere în amploare și în diversitate a evenimentelor organizate, iar sărbătoarea căpătând astfel noi dimensiuni.
Sibiul începe să sărbătorească ziua de 23 august încă înainte să fie reglementată prin lege, în 1946 fiind consemnată prezența a zeci de mii de cetățeni la evenimentele festive. În 1947, observăm aceeași atitudine, 23 august fiind sărbătorit la Sibiu cu un miting și serbări în Teatrul Municipal. În 1949, sărbătoarea devenind oficială, oferă sibienilor prilejul de a participa la numeroase manifestări cultural-sportive, acestea fiind organizate în întreprinderile și instituțiile sibiene, iar în aceeași zi, miliția își ia angajamentul să elibereze noile buletine de identitate. Anii următori prezintă o situație similară, ziua națională fiind serbată prin demonstrații și manifestații.
În 1952 este consemnată o prezență covârșitoare în Piața 7 Noiembrie, un număr de peste 40.000 de copii, femei și bărbați din clasa muncitoare luând parte la un miting dedicat zilei de 23 august. Un an mai târziu este înregistrată cifra de peste 50.000 de sibieni participanți în Piața 7 Noiembrie. Cu această ocazie, pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții optime, autoritățile au decis să oprească tramvaiele numai în locurile în care se intersectează liniile de tramvai, iar restul opririlor să fie desființate temporar. În anii următori se prezintă situații similare, mitinguri, demonstrații ale muncitorilor și ceremonii de înmânare a medaliilor și ordinelor.
În 1957, în prim plan ajunge și Piața Gării, fiind organizat pentru prima oară mitingul în acea locație. În 1958, relatările istorice și presa vremii au pus mult accent pe depunerea coroanelor de flori în Cimitirul Eroilor. Anul 1959 are o desfășurare similară a evenimentelor festive, însă prezintă și mici detalii interesante precum: cu ocazia zilei naționale, în Piața Cibin au fost executate 150 de mese de beton pentru a deservi muncitorilor pentru desfacerea produselor în bune condiții; școala Nr. 1 din Sibiu inaugurează cu această ocazie o expoziție: „Din munca și activitatea orbilor”.
Startul carelor alegorice în cinstea partidului
În anul 1960, presa vremii dedică câteva pagini festive în cinstea celei de-a 16-a aniversări a eliberării de sub fascism. Manifestările culturale capătă amploare: în Piața Republicii se desfășoară manifestația oamenilor muncii, în Piața Gării are loc mitingul politic, iar în Dumbrava Sibiului are loc „serbarea câmpenească”, după cum o numește limbajul epocii, probabil în cinstea muncilor agricole. Anii următori prezintă multe similarități, însă anul 1963 oferă un detaliu particular interesant: cu ocazia zilei naționale, la Sibiu s-a celebrat eliberarea de sub fascism cu mult fast, fiind aduse chiar care alegorice. În 1964, ziarul „Flacăra Sibiului” apare color ca un număr festiv, în 8 pagini, vorbind despre „Insurecția armată antifascistă”. Tot atunci au loc manifestații și parade ale muncitorilor sibieni sub numele de „20 de primăveri”. În anii următori se repetă mitingurile și momentele artistice din Dumbrava Sibiului, iar în 1967, în cadrul imensului miting dedicat eliberării de sub fascism, a vorbit Karlheinz Reschner, secretar al C.O. Sibiu al P.C.R. Se organizează mai multe serbări câmpenești.
Anul 1968 este și el foarte interesant, întrucât ne aduce aminte de momentul invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cu această ocazie, se anunță un comunicat C.C. al P.C.R. prin care partidul își exprimă îngrijorarea ca urmare a pătrunderii trupelor sovietice în Cehoslovacia. Sibienii se arată solidari și își exprimă regretul și simpatia. Au loc apoi mitinguri și demonstrații muncitorești, precum și sărbătorile câmpenești. Sibienii mai au un prilej de sărbătoare în această zi. Cu data de 23 august, sibienii îl cinstesc și serbează pe sportivul sibian Ion Ganea, dublu campion național în 1968 la sărituri de pe platformă și trambulină. În apropiere de momentul sărbătorii, în 1969, cu câteva zile înainte de data de 23, s-a inaugurat Casa Artelor din Piața 6 Martie (Piața Mică).
Un sfert de secol de aniversare
Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a zilei naționale și a momentului eliberării de sub fascism, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Județean a ținut o sesiune jubiliară. Au fost organizate sesiuni festive ale Consiliilor Municipale și Orășenești, iar în cadrul unui miting, Aurel Cristea a vorbit despre realizările orașului în cei 25 de ani de la eliberare. Sunt înmânate apoi ordine și medalii, sunt organizate defilări militare și muncitorești, iar la București sunt trimise din Sibiu mesaje și telegrame de felicitări. La câteva zile după, în Sibiu vine în turneu Teatrul „C. Nottara” din București, cu piesa „Când luna e albastră”.
În 1970, cu 2 zile înainte de 23 august, dar în anticiparea serbării, în Sibiu este vernisată expoziția de pictură a unui tânăr artist, Eugen Tăutu. Au loc parade militare și demonstrații muncitorești, iar în București, 6 plasticieni sibieni au prilejul de a-și expune lucrările la Galeriile de Artă „Apollo”. Acest nou deceniu nu prezintă mari diferențe, notabil fiind totuși anul 1973, când sibienii au preîntâmpinat spiritul 23 august inaugurând în Sala Sporturilor din Municipiul Sibiu expoziția „Expo 73”, altfel cunoscută ca Expoziția județeană a produselor de consum. A fost inaugurată tot pe atunci și Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în prezența primului secretar al C.J. al P.C.R., Richard Winter. Câteva zile mai târziu se deschide librăria „Luceafărul”. Evenimentele culturale urmează și în acest an același tipar.
1974, alt punct de cotitură la Marea sărbătoare
Anul 1974 vine cu o modificare interesantă și semnificativă, întrucât pe 23 august, pentru prima dată, adunarea festivă dedicată triumfului împotriva fascismului și comemorării celei de a 30-a aniversări a acelui moment istoric, este organizată în stadionul „Voința”. Acolo se vor desfășura ceremonii de înmânări a medaliilor și a ordinelor. 1977 este anul în care, aproape concomitent cu ziua de 23 august, Sibiul găzduiește Balcaniada de călărie. Aproximativ 500 de delegați vin și participă la defilările muncitorești organizate cu ocazia zilei de 23 august. Un an mai târziu, în Sibiu se urmează același șablon al evenimentelor, notabil fiind de data aceasta interviul cu primarul municipiului, Nicolae Hurbean, pe tema „Despre ce sunt și ce vor să fie Sibiul și sibienii”. Tot pe atunci are loc și „Întâlnirea pe Transfăgărășan”, când județele Sibiu și Argeș au prezentat momente artistice la Cascada Bâlea. În 1979, la Casa de Cultură a Sindicatelor, a fost organizat un simpozion: „35 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă”.
În următorul deceniu, situația nu s-a schimbat cu mult, în mare parte evenimentele festive și ceremoniile urmând același tipar și având aceeași formă și desfășurare, mai notabil fiind poate anul 1984, când s-au împlinit 40 de ani de la eliberarea de sub dominația fascistă.
Final de 23 august la Sibiu. Cum a fost în `89 în oraș
Cel mai interesant moment de analizat ar fi anul 1989, anul Revoluției Române, pentru a putea să observăm evoluția și modul de desfășurare a acestei sărbători în contextul în care țara era cuprinsă de valul revoluționar și de spiritul de luptă care se dedica răsturnării regimului comunist. Conform surselor cronicare, ziua națională a fost sărbătorită în același format ca și până acum, fiind organizate mitinguri politice și adunări festive, depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, înmânări de medalii și ordine, defilări muncitorești și militare, organizarea serbărilor câmpenești. Momentul este destul de important întrucât sunt comemorați 45 de ani de la ziua eliberării, iar presa radiază de efervescența spiritului patriotic, astfel că în publicațiile sibiene sunt redate foarte precis evenimentele festive de la București și cuvântările ținute de fruntașii P.C.R., mai ales cea a liderului Nicolae Ceaușescu.
Ca o introducere la articolele care descriu evenimentele culturale, presa face o scurtă incursiune în istoria evenimentului de la 1944, amintind cititorilor de însemnătatea acelui moment istoric, și făcând un elogiu partidului comunist, subliniindu-i contribuția și reușita în acest sens. În mod firesc, presa redă cu lux de amănunte și evenimentele desfășurate la Sibiu din acest an comemorativ. Încă din primele ore ale dimineții, în Sibiu se putea simți entuziasmul creat de sărbătoare, toate arterele principale care duc spre Piața Unirii fiind animate de oameni. Grupurile de muncitori își dăduseră întâlnire cu ocazia evenimentului în curțile întreprinderilor și pe marile platforme industriale de Vest și de Est, în fața cooperativelor meșteșugărești și a unităților comerciale și social-culturale.
În jurul orei 8 dimineața, coloane imense de muncitori porneau spre Piața Republicii într-o defilare foarte impresionantă, având cu ei care alegorice, medalioane, pancarte cu lozinci, drapele și portrete ale cuplului Ceaușescu. Se strigau lozinci însuflețitoare și chemări și urări puternice la adresa partidului, a patriei și a clasei muncitoare. Sibiul se bucurase în acel an de fonduri de investiții alocate de stat, cunoscând în acel an o dezvoltare profundă, care începuse mai ales după Congresul al IX-lea, conform celor afirmate de presa vremii. Cele mai frecvente și energizante lozinci ale muncitorilor, înscrise și pe pancarte, erau cele la adresa conducătorului, peste tot prin piață putând fi auzite fraze precum: „Ceaușescu reales, la al XIV-lea Congres”, „Ceaușescu – P.C.R.”, „Stima noastră și mândria – Ceaușescu – România”, „Ceaușescu – muncitorii”, „Ceaușescu și poporul”, „Ceaușescu – tinerii”.
Tribuna oficială a fost instalată în fața Parcului Astra, acolo au luat loc membri ai birourilor comitetelor județean și municipal de partid, ai comitetelor executive ale consiliilor populare județean și municipal, ai conducerilor organizațiilor de masă, conducători de întreprinderi și instituții, membrii de partid, ofițeri ai forțelor armate. La ora 9, în tribuna oficială a urcat Nicu Ceaușescu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., însoțit de membrii secretariatului Comitetului județean de partid. Fanfara și cei prezenți intonează Imnul de stat al Republicii Socialiste România. Defilarea este deschisă de gărzile patriotice.
Gărzile au oferit oamenilor un spectacol pe cinste, fiind bine organizate, și foarte mândre, întrucât ele primiseră recent o distincție onorabilă, „Ordinul Apărarea Patriei”, clasa I, pentru rezultatele deosebite de care au dat dovadă în misiunea de slujire a patriei și a liderului ei socialist. Gărzile purtau drapelul de luptă, semn al voinței de luptă a membrilor. Întreprinderile din partea cărora au defilat gărzile au fost: „Steaua Roșie”, „Independența”, I.P.A.S., „Balanța”, „Drapelul Roșu” și I.U.P.S. Tot sub egida Comandamentului Județean al Apărării, defilează în continuare, în costume albastre, detașamentele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei. În Piața Unirii apoi apar detașamentele de apărare civilă, aparținând întreprinderilor „13 Decembrie”, „Drapelul Roșu”, Balanța” și I.P.A.S.
Tot în cadrul acestei defilări se prezintă echipele, grupele și posturile de prim ajutor și ale Crucii Roșii. Ulterior, o altă defilare își anunță începutul, cu carele alegorice ale colectivelor de muncă din industria municipiului Sibiu. Impresionante au fost colectivele de muncă din industria construcției de mașini, a utilajelor tehnologice și grupările oamenilor muncii din domeniul transporturilor (Auto, dar și din Calea Ferată). Și constructorii de locuințe și de obiective industriale au avut o defilare spectaculoasă, fiind desigur completați de colectivele de muncă din industria exploatării și prelucrării lemnului și a materialelor de construcție.
Un aport însemnat la paradă l-au avut și cei care muncesc în industria alimentară și cei din alte ramuri economice active în municipiul Sibiu. Prin fața tribunei oficiale au trecut și muncitorii din domeniul comerțului. Demonstrația a fost deschisă de oamenii munci de la O.J.T. Sibiu, urmați de cei de la I.C.S.A.P. Prin fața tribunei oficiale au mai trecut și oamenii muncii din cadrul I.C.S.M.I., I.C.S.M.A., I.E.R.T.I. și I.C.R.M. Coloana lucrătorilor comerciali a fost închisă de colectivul I.R.U.C. Sibiu. Serviciile de Poștă și de Telecomunicații au luat parte, de asemenea, la paradă, precum și muncitorii din filiala Dacia Service Sibiu. Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești a avut o coloană impunătoare, a cărei drum era deschis de un măreț car alegoric, încărcat cu o gamă variată de produse.
Aproape 14.000 de meșteșugari cooperanți s-au prezentat la aniversare. În fruntea lor s-au aflat meșteșugarii de la „Gheata”. O ramură importantă a fost cea a muncitorilor din domeniul culturii, astfel că la paradă au defilat și colectivele celor două teatre și filarmonicii, colectivele instituțiilor de cultură și artă, colectivul Bibliotecii Astra, oamenii muncii din domeniul cinematografiei, iar coloana culturală se încheie cu colectivul de muncă al Complexului Muzeal sibian.
Sunetele de trompetă anunță intrarea în Piața Unirii a mândrului colectiv de pionieri și șoimi ai patriei din județul Sibiu. Purtătorii cravatelor roșii cu tricolor au fost doar câțiva dintre reprezentanții celor peste 80.000 de pionieri și șoimi din județul Sibiu. Pionierii raportează cu mândrie îndeplinirea angajamentelor organizațiilor lor și a muncilor patriotice. Ei apoi se angajează într-o serie de cântece și dansuri, exprimându-și bucuria de a trăi în R.S.R. și recunoștința față de cuplul dictatorial. O adevărată reprezentare a forței, virilității și tinereții a fost adusă de coloanele de sportivi, care purtau steaguri și steme ale patriei și partidului, steme ale „Daciadei” (competiția sportivă națională organizată la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu).
Sportivii sibieni au raportat obținerea unor succese și rezultate promițătoare în cadrul unor competiții naționale și internaționale. Cu aplauze îndelungate au fost primite gimnastele de la C.S.Ș. Sibiu. Apoi, prin fața tribunei oficiale au defilat reprezentanții sportivi ai celor mai importante asociații sportive sibiene: I.P.A. Sibiu, „Independența”, „Carpați Mîrșa”, „Voința”. Au mai defilat membri ai grupurilor sportive școlare, practicanți ai sporturilor cu motor și tehnico-aplicative. După paradă, drumul a fost deschis spre Dumbrava Sibiului, unde s-au desfășurat acele serbări câmpenești, în cadrul cărora sibienii au putut consuma bere, produse de patiserie și cofetărie, preparate tradiționale din carne, bunuri de larg consum etc., toate puse la dispoziția publicului de către organizațiile de agrement și unitățile de alimentație publică, puse în slujba Oficiului Județean de Turism și I.C.S.A.P., I.C.S.M.I., I.C.S.L.F. și AGROCOOP Sibiu.
Muzeul Tehnicii Populare a organizat pentru public mici momente artistice, fiind invitate ansambluri și formații de artiști amatori și profesioniști. Petrecerile și momentele cultural-artistice au debutat prin concertul fanfarei clubului din Turnișor, urmat apoi de Ansamblul de Cântece și Dansuri al Centrului de Creație și Cultură Socialistă „Cîntarea României” al Municipiului Sibiu. Apoi, în fața publicului s-a prezentat Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Junii Sibiului”, urmați de formațiile de muzică ușoară și dansuri populare mixte ale Centrului „Cîntarea României”. Au mai interpretat ansamblul de cântece și dansuri „Doina Transilvaniei”, formații de muzică ușoară, folk, tarafuri de muzică populară, ale unor unități industriale și cooperative meșteșugărești din Sibiu.
Consultant, istoricul Rafael Țichindelean
