Era limpede că toată săptămâna presa va avea de mestecat, interpretat, comentat, cântărit, apreciat şi evaluat rezultatul alegerilor locale şi parlamentare de pe la noi. Iar ca un condiment pe fripţii de pe grătar, de presărat şi câte un praf de sare (în ochi) despre mult aşteptata, dar imposibila schimbare în parlamentul european.
Îmi aduc aminte că în zilele campaniei electorale, la nu mai ştiu care dintre televiziunile noastre, o voce lucidă a spus că, dacă după alegerile din Europa şi din America electoratul se va trezi cu aceleaşi figuri politice în fruntea trebii – împotriva cărora cu siguranţă vor vota, căci s-au săturat până în gât de ei –, mai devreme sau mai târziu vom asista la mari mişcări sociale. Rămâne de văzut dacă a avut dreptate.
Deocamdată o inamovibilă a rămas: Ursula noastră cea de toate zilele, care va deborda de idei cu atât mai creţe, cu cât are în faţă un nou mandat. N-ar fi mare bai, dacă am trăi prin Ungaria, Polonia sau Slovacia, unde clasa politică nu prea permite ingerinţa bruxelleză în politica naţională. Dar pe la noi baiu-i mare, căci creţofilia Ursulei e ca un afrodisiac pentru slugărnicia guvernanţilor noştri. Mai adaug doar atât: geaba se teme parlamentul european de ascensiunea dreptei extreme. Acest fenomen cu potenţial periculos nu este altceva decât efectul cauzei. Iar cauza este o politică diabolică şi care încearcă să înregimenteze viaţa, care prin chiar Creatorul ei este liberă. Libertate pe care El Însuşi o respectă întocmai.
Dar să revenim la oile noastre. Dacă facem abstracţie de posibilele fraude electorale mai miculuţe sau mai măricele (vezi sectorul 1 Bucureşti), putem spune – la cald – precum zice cântarea lui Socaciu: „Pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!” La rece treburile sunt clare. Am rămas pe cap cu aceeaşi alianţă contra naturii, adică stânga/dreapta – dar la noi nu ştie stânga unde-i dreapta şi invers, că busola ideologică s-a pierdut pe parcurs –, care va face ceea ce a făcut şi până acum.
Nădăjduiţi, că speranţa moare ultima, dar mai priviţi şi peste umăr la ce a fost, ca să ştiţi ce ne aşteaptă. Jumătate din jumătatea de români cu drepte de vot i-a validat, iar cine a stat acasă va răbda ceea ce au votat cei care au ieşit din acasă! În timp ce cealaltă jumătate din jumătatea de români cu drept de vot care au ieşit la vot, au făcut, se pare, curat în bătătura casei româneşti: au băgat sub preş un partid oneros. Bravo lor! Ghici ciupercă, pe cine? Mă bucur că aceştia au luat-o în barbă, că românul nu-i prost.
Şi ne-au rămas de analizat la rece aşa zişii extremişti. Aşa-i numesc televiziunile. Pentru mine, extremism este ceea ce spune DEX-ul: „Atitudine a unor curente, mişcări, persoane politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin MĂSURI VIOLENTE sau radicale, să impună programul lor”.
Drept să spun, faţă de lemnul de corn din care erau făcuţi marii voievozi români, bădiţa Simion e un orez cu lapte. Dar trebuie ţinut cont că un sfert din cei care au ieşit la vot au ales suveraniştii, adică dreptul la identitate naţională. Adevăratul extremism – un real pericol pentru Europa creştină, acum pe cale de neantizare, mai ales partea ei occidentală – e în ADN-ul unor neamuri europene de altă sorginte decât al nostru. Să ne ferească bunul Dumnezeu ca istoria să se repete! Se pare că nu ne-am învăţat lecţiile ei!!!
