Singurul loc al egalizării totale, spunea Părintele Ion Bria, rămâne spațiul morții. Și mi-a atras atenția, atunci, pentru mereu, că în această egalitate este valorizarea vieții în Hristos a celor care își află plecarea. Mi-era greu atunci să înțeleg și nici acum nu îmi pare ușoară adâncimea cuvintelor acestea. De ele îmi aduc aminte mereu atunci când recitesc parabola aceasta, a bogatului ce-și depășește bogăția prin lipsă de înțelepciune.
Imaginea folosită de Hristos Domnul este cotidiană și azi. Unii cred că bogăția lor le îngăduie să fie orice. Bogatul nostru din Evanghelie se îmbracă în porfiră și vizon deși nu avea drept nici la porfira Împăratului și nici la vizonul regal. El se îmbrăca precum visa să fie onorat. Se veselea în toate zilele vieții sale uitând că dacă se vrea rege ori împărat trebuie să înțeleagă și drama celor care-i alcătuiesc poporul. De atâta fast, orbit, nu vedea săracul de sub nasul lui. Pe Lazăr. Și nu va fi fost singurul.
În antiteză cu imaginea sa de lider de alcov, imaginea amărâtului. Unul ovaționat de slugi. Altul lins de câini, mai empatici decât bogătan. Dacă suntem atenți la text nu ne scapă ironia Mântuitorului: adulatul și uitatul mor în același timp.
Lazăr pare că nu trece prin groapă, pentru că amănuntele din descriere ne spun că a fost luat de îngeri și dus în sânul lui Avraam (Luca 16. 22). Pe când bogatul mort este înmormântat. Se vede că aici sensul este de așezat pur și simplu în mormânt. Ca pe un capăt de linie, un pod care duce doar spre iad.
Domnul ne pune apoi la îndemână cel mai profund dialog între Avraam și vreun muritor ajuns în iad. E bine de citit și pentru cei care nu cred în judecata lui Dumnezeu. Și pentru cei care cred că o pot învârti pe după degetele mâinii umplute de bani. Dialogul ne vădește că bogatul care se distrase „strălucit” în viață cere apă și ajutor pentru frații săi. Prăpastia dintre sânul lui Avraam și iad însă nu poate fi trecută nici măcar pentru un purtător de pahar de apă. Iar în ceea ce-i privește pe cei ai casei au la dispoziție tot ceea ce însemna Scriptura și Tradiția Legământului celui vechi. Atât că ea nu se poate citi printre chiolhane și strălucitoare în chip fals și năucitor.
Pilda aceasta nu este despre bogăție propriu-zisă ci despre sărăcia pe care ea o cultivă în sufletul celui care crede că are. Și că dacă are poate dicta și vieții de după moarte. Poate negocia orice. Și asta o vedem mereu la bogații care pot cumpăra cu bani orice numai educație și cultura vieții veșnice nu prea.
Avraam răspunde bogatului: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți” (Luca 16. 31). Știe Domnul Hristos ce spune prin gura lui Avraam. Cine trăiește viața în falsuri nu poate gusta din sinceritatea Evangheliei Sale. Și nu va fi răpit de îngeri ci îngropat. Mai întâi în bogăția sa, mai apoi în pământ.
Lazăr nu e pomenit pentru sărăcia sa și atât. Ci pentru răbdarea în care o poartă semn că sânul lui Avraam se deschide pentru orice virtute care te apropie de Hristos. El Însuși un sărac la poarta bogaților care uitând de Lege și Dumnezeu se voiau fie regi, fie împărați peste strălucirea veseliilor din care nu se aude glasul adevăratului Împărat: pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor!