Chemarea la apostolat este mesajul Evangheliei din această duminică. Sigur că ne gândim la primii Apostoli, care au fost chemați, acum 2000 de ani, de Iisus.
Dar chemarea aceasta sună astăzi pentru noi. Hristos Cel veșnic viu nu Se mai adresează Apostolilor Lui, ci acum ne cheamă pe noi, pentru că, în lumea de azi, El are nevoie de noi ucenici.
Noi, însă, nu avem, ca primii Apostoli, posibilitatea găsirii istorice a lui Iisus. Nici nu căutăm neapărat aceasta. Noi avem deschisă întâlnirea spirituală, mistică, lăuntrică, dar în același timp și profund reală, cu Iisus Cel înviat.
Pentru aceasta, spunea frumos Părintele Arsenie: „avem, între noi și Iisus, un munte, care trebuie trecut. Iar ce e mai greu, e că muntele se află în noi. Și n-ar trebui, după cuvântul lui Iisus, decât un grăunte de muștar credință, și-ar dispărea muntele” (Cuvinte vii, p. 50).
El ne cheamă, noi trebuie să-L găsim, dărâmând muntele necredinței, care ne desparte. Așa are loc marea întâlnire din viața fiecăruia dintre noi. Fără această întâlnire rămânem singuri și ai nimănui. Dacă vom auzi chemarea, vom merge cu inima deschisă spre Hristos, iar El ne va răsplăti cu fericirea veșnică.
Omul este pururea în căutarea lui însuși. Dar până nu-L găsește pe Dumnezeu, nu-și găsește sensul lui, nici sensul lumii. Întâlnindu-L pe Iisus, se salvează și se umple de bucurie. Și așa-i bucuria, aleargă cu ea ca să o împărtășească și altora. Strigă și cheamă pe alții, așa cum a fost căutat și găsit de Hristos.
Chemarea lui Hristos, pentru cei care au urechi de auzit, cere răspunsul nostru. Împlinind chemarea, odată cu noi, vrem să aducem și alți ucenici.
Tu, cel care citești, pe cine ai chemat la Iisus? Pentru asta, tot Părintele Arsenie avertiza: „până nu te aduci pe tine, nu poți să aduci pe nimeni”.
