Conform DEX-ului (pentru necunoscători, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române) cuvântul este un adjectiv şi înseamnă „fără rost”, „ fără căpătâi”, prin extindere a sensului „zăpăcit”, „ năuc” şi pare preluat de la vecinii noştri slavi, unde cuvântul „ bezmatok” înseamnă (stup) „fără matcă”. Bezmetic poate fi deci un om, la plural, mai mulţi oameni, ba chiar întreaga societate. Bezmetice pot fi zilele sau vremurile pe care le trăim. Iar dacă bezmeticii sunt la vârf şi îmbezmeticiţii la baza piramidei, sau invers, nici nu mai are importanţă cine pe cine bezmeticeşte. Este termenul care se potriveşte perfect democraţiei noastre originale şi cam bezmetice.
Puneţi eticheta pe orice chestiune, cât de neînsemnată, care face parte din actualitatea românească şi veţi da peste liantul nostru comun. Cine zice că românii nu sunt uniţi? Ba suntem, toţi o apă şi-un pământ, în stupul nostru „bezmatok”. E ca-n ideile de afaceri şi modelele de management care circulă pe net cu umor. Dacă în capitalismul tradiţional ai două vaci, vinzi una şi cumperi un taur, cireada se-nmulţeşte, economia prosperă, le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul. Dacă la nemţi ai două vaci, le reproiectezi astfel încât să trăiască 1oo de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure. Ba chiar la indieni, dacă ai două vaci şi te închini la ele, parcă toţi au un rost, fiecare pe specificul naţional. Doar noi avem 6 vaci, costuri cât pentru 1o, mulgem doar 3, alergăm bezmetici printre ele, mai aducem personal cât pentru alte 5, de regulă rubedenii şi pretenari, dăm faliment şi dăm vina pe bou. Fără rost, fără căpătâi, fără matcă. Aşa şi autostrăzile-fantomă, spitalele-coşmar, legile-ciur … surse de năuceală perpetuă şi mari nedreptăţi. Cea mai fină analiză a îmbezmeticirii noastre sociale o am de la un taximetrist: „ În România, la ori ce-ai face, împingi vagoane!”
De ce nu este posibilă dez(bez)meticirea noastră de 35 de ani de democraţie încoace? Pentru că ceea ce am pierdut noi, românii, nu este numai o ţară, o patrie şi o naţiune, ci însuşi sensul cosmicităţii vieţii, moştenit de la străbuni. Ne-am pierdut pe noi înşine, acceptând distrugerea sufletului etnic românesc. Ca imagine, am dat împărăteştile noastre costume naţionale pe o mână de ţoale de la „secănd”, cum ne place a spune. Vezi cum pentru o parte din neamul meu românesc şi creştin de atâta vreme, Crăciunul se petrece la mall iar Paştile la supermarket, între Moşul mecanic şi ouăle gata vopsite de doctor Oetger. Că aşa e “cool”! Chiar dacă vre-un copil cu logica-i imbatabilă întreabă de ce Moşul nu râde ca toţi oamenii: ha ha ha ? Sau, cum de acasă Iepuraşul face ouă, când la şcoală face pui? Omul e însă liber să aleagă. Fie că petrece între ho ho ho şi… ţup ţup ţup, fie cu nădejdea Învierii, Lumina lui Hristos luminează tuturor!
Suntem în pragul Floriilor. În câte biserici sibiene credeţi că mai întâmpină femeile intrarea Domnului în Ierusalim, înveşmântate ca nişte regine în superbul port din Mărginime? Eu le-am întâlnit doar la Slimnic, Gura Râului şi pe ici pe colo, la Sibiel. Dar dacă am face-o, am fi de departe un stup cu matcă şi un neam cu rost.
Deocamdată urmează Floriile, Hristos intră în uralele mulţimii în Ierusalim, aceeaşi mulţime care peste câteva zile va striga: „Răstigneşte-L!”, aceeaşi omenire care nici după Învierea Sa nu crede, deşi vede de 2 000 de ani Lumina Sfântă venind la Ierusalim. În vremurile noastre, chiar în transmisie directă!