Demni, liniștiți, curați, luminoși, cu lacrimi de bucurie în ochi, strânși unu într-altul, pregătiți de aspra nevoință de a sta ore lungi în picioare, nemișcați, înfruntând frigul cu căldura inimii, pregătiți de supremele virtuți creștine: îndelunga răbdare, buna cuviință și iertarea vrăjmașilor. Căci da, au trecut pe lângă ei – apărați de garduri, abulici, aroganți și fără urmă de rușine – vrăjmașii ortodoxiei și ai neamului românesc.
Amintiți-vă că până nu demult numai pronunţându-i numele – Catedrala Mântuirii Neamului – şi era de ajuns să se încreţească pielea pe spinarea trădătorilor de ţară, să ţiuie urechile turciţilor care ţucă imineii la înalta poartă (care acum, în secolul douăzecişiunu, se numeşte întâmplător Bruxelles), iar politically „corecţii” care se cred pe sine dumnezei să vadă roşu înaintea ochilor.
De ce oare? Pentru că „proiectul de ţară” al acestei gloate – care a vândut poporul român pe 3o de firfirei, l-a răstignit, după ce l-a dezbrăcat de toată avuţia naţională, l-a îngropat în datorii şi-şi freacă mâinile de bucurie că l-a ucis – este descreştinarea!!! Şi iarăşi de ce? Pentru că poporul român este greu de ucis atâta vreme cât se află în Biserica luptătoare a lui Hristos aici pe pământ, iar în Biserica Sa biruitoare din cer stau la Liturghia cosmică şiruri de străbuni apărători de neam şi ţară şi de dreapta credinţă strămoşească. Şi ei ştiu asta şi au turbat în jigniri profunde la adresa a tot ce constituie temelia identităţii noastre naţionale, le-a fost și le este și acum frică de moarte că această naţiune va învia. Căci la Dumnezeu totul este cu putinţă, nu-i aşa?
Şi iată că s-a înălţat Catedrala Mântuirii Neamului și se sfinţeşte! Au intrat într-însa mai întâi batjocoritorii și nu poporul. Dar nimeni nu i-a huiduit! Căci românii se aflau în ospeție la Dumnezeu, așa că i-au îngăduit! Peste încă o generație lista invitaților „speciali” va fi fiind oale și ulcele, dar contrafortul Catedralei, România profundă, va fi tot aici, pe locul ei pe care i l-a hărăzit Dumnezeu încă de la facerea lumii.
Desigur, nu se putea să scăpăm de comentarii, dezbateri și „de ce”-uri care să dezbine lumea ca de obicei. Adică de ce au fost poftiți nominal pe scaunele comode din interior toți potrivnicii națiunii și ortodoxiei? Poate pe principiul strategic că e bine pe dușmani să-i ții aproape? Poate urmând cuvintelor lui Hristos care spune că n-a venit în lume să-i cheme pe drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință? Sau poate pentru a se vedea așa cum sunt, prea mici pentru un popor atât de mare prin perseverența sa creștinească? Nu știm. Înțelepciunea bisericii vine de la Hristos și nu de la oameni!
Demni, liniștiți, curați, luminoși, cu lacrimi de bucurie în ochi românii știu că fiecare pătrățică de mozaic din icoane este bănuțul văduvei, lumânărică de lumânărică duse la altar la Sfintele Liturghii, donații din dragoste de biserica strămoșească, bănuți rupți din cei albi puși de-o parte pentru zile negre de românul de rând. Iar „subvențiile” cu care „după război mulți viteji se arată”, cum spune un vechi proverb românesc, sunt tot ai noștri, impozite plătite cu onestitate și la timp.
Se împlineşte astfel o promisiune pe care poporul român – copleşit, ca toate popoarele, de grozăvia primului război mondial din istoria omenirii – a făcut-o lui Dumnezeu, că dacă va ieşi întreg din această încercare, va ridica drept mulţumire o Catedrală a Mântuirii Neamului. Domnul a împlinit partea Lui imediat: în pofida tuturor vicistitudinilor, România a ieşit din război nu numai întreagă, ci întregită! Românilor, însă, le-au trebuit 1oo de ani să-şi ţină partea lor de promisiune. Mai greu, dar tot au reuşit!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
