Nu știu dacă vă mai amintiți – generațiile tinere sigur nu – de filmul „Planeta maimuțelor”, un SF american cu Charlton Heston în rolul principal, care a rupt gura târgului la lansare și a dat multora de gândit. Bref, o navă spațială eșuează pe plajele unei planete care pare să aibă aceleași condiții de viață ca și planeta de proveniență a echipajului eșuat, fericiți eșuații pornesc într-o expediție de explorare spre interior și, SĂRPRAAAIZ!!!, locuitorii planetei, deținătorii puterii și rotițele dictaturii acestor meleaguri relativ familiare sunt… gorilele!
Complet inumane, doar ici colo câte un cimpanzeu mai rasat sau „intelectual” animă oroarea. Rolurile sunt inversate, oamenii devin prin lobotomie sclavii gorilelor. Începe aventura, bătălia pentru prezervarea identității umane și eliberarea de coșmarul grotesc. Firul epic nu are importanță, cert este că finalul e cutremurător: ajunși din nou la nava spațială eșuată pe plajă, în nădejdea evadării de pe planeta maimuțelor, membrii echipajului văd pe aceeași plajă, la o oarecare distanță, înfiptă în nisipuri ca după o prăbușire de pe soclu, Statuia Libertății, cea care străjuia cândva intrarea de pe mare în portul New York!!!!! Căci ei chiar de pe planeta Pământ plecaseră în cosmos. Spectatorul e lăsat să-și imagineze în voie ce lovitură de stat atomică a reușit să răstoarne omenirea cu fundul în sus.
Cam asta avem și noi, românii și nu numai, ci și europenii – dar ei nu înțeleg, ca noi, ce li se întâmplă, căci încă n-au apucat sub dictatură și nu-i recunosc simptomele –, o dictatură a gorilelor inumane, puse de o lovitură sub centura națiunii la cârma Țării.
Numai că gorilele noastre, spre deosebire de cele din filmul amintit, sunt și hilare. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi crapă obrazul de rușine când văd piticul atomic învârtindu-se ca un titirez pe covorul roșu, în loc să dea onorul cu demnitate la un eveniment oficial. Îmi cer scuze dacă deranjez pe cineva, dar în decursul celor 40 de ani de carieră jurnalistică am avut prilejul să mă aflu în preajma unor bărbați de stat în adevăratul sens al cuvântului, români și europeni. Acum nici ăștia nu mai au cu ce se lăuda, decât cu niște bărbătuși.
Cândva am stat lângă un premier care a ținut piept unor presiuni inimaginabile din partea fondului monetar internțional, care venise cu dispoziții de îngenunchiere a României încă de acum mai bine de 30 de ani. Mărunțel, aparent fără carismă, luat în tărbacă săptămânal de presa miștocară finanțată din exterior, dar cu vână de bărbat de stat căruia nimeni nu i-a suflat în ciorbă.
Spre deosebire, actualul, poreclit de umorul românesc angry birds – zburătoare furioase –, taie cu furie și ură antiromânească, tipică celor ce au supt lapte otrăvit de la țâța soroșistă, banii mamelor, pruncilor, handicapaților, bătrânilor, salariaților, tinerilor care au avut curajul unui împrumut bancar pentru o găoace de apartament și altor modești ai societății românești și îngrașă cu nesimțire burdihanul nesățios al dușmanilor și cocoașelor pe care trebuie să le care în spinare românii la ordin european.
Dar să nu-i mai judecăm. Ei sunt oglinda necredinței, dezbinării și lipsei noastre de reacție. Foarte bine, foarte bine, știe Domnul ce e bine! Și de ce ni i-a dat pe ăștia să-i cărăm în spinare pe Golgota neamului românesc.
Și apropos de maimuțe, îl întreabă gardianul pe genialul Petre Țuțea, întemnițatul, de ce se cramponeză crezând în Hristos. Iar Țuțea îi răspunde că din orgoliu! Omul nu înțelege și cere explicații, iar adorabilul petre Țuțea îi răspunde: „Pentru că sunt prea mândru să cred că mă trag din maimuță!”
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
