Înainte de intrarea Domnului în Ierusalim, Mântuitorul a mers în Betania, în casa lui Lazăr, cel înviat a patra zi din morți, și a surorilor lui, Marta și Maria. Marta, ca de obicei, slujea pentru cei ce ședau la masă. Maria, însă, a luat o litră cu mir de nard, de mare preț, cu care a uns picioarele lui Iisus, apoi le-a șters cu părul ei.
Văzând aceasta, Iuda Iscarioteanul (pentru că se trăgea din satul Karioth), a zis: De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Întrebarea nu venea din dragoste de săraci, ci din dragoste de bani. Iuda era „trezorierul” Apostolilor și banii ar fi ajuns la el.
Patima iubirii de arginți, grea patimă mai este, până astăzi! Din ea s-a născut vinderea Fiului Omului. De aceea să nu ne mirăm că, până acum, banii n-au miros, n-au tată, n-au mamă, n-au Dumnezeu! Banii sunt ochii lui Iuda Scaraoțchi, cum i se mai spune Iscarioteanului, în popor.
Precum a fost patima, așa a fost și replica lui Iuda, rostită cu atâta non-șalanță, chiar de față cu Iisus. Această replică o auzim continuu. De exemplu, la construcția fiecărei noi biserici, s-a zis: mai bine s-ar ajuta săracii, decât să se ridice ziduri noi. Exact replica lui Scaraoțchi. Nu din dragoste de săraci, ci din ideea deturnării intențiilor bune.
Ajutorarea săracilor nu trebuie să fie subiect de manipulare a opiniilor. Toate se fac cu rost și în ordinea priorităților. De aceea Iisus nu i-a dat dreptate lui Iuda, spunând că săracii vor fi mereu printre oameni, dar Maria avea o șansă unică, pe care nu trebuia s-o piardă.
Replica lui Scaraoțchi este o replică a ratărilor. Toți cei care „vor vinde mirul pe bani”, vor fi niște ratați. Iisus, însă, ne spune: nu ratați șansele unice din viață!
Dacă ne apropiem tot mai mult de Hristos, de fiecare altar nou ridicat în numele Lui, vom avea grijă și de noi, și de săraci. Iubind și mirul, și pe cei nevoiași, nu ne vom rata șansele întâlnirii cu Iisus.
