Circulă pe reţele o petiţie mârşavă împotriva canonizării părintelui Arsenie Boca. Şi 5oo de cucuieţi s-au găsit să o şi semneze. Aşa a fost şi focul de paie de vara trecută, filmul la fel de mârşav, care a încercat să-i mânjească memoria, la care cam tot atâţia cucuieţi s-au îngheuit să-l vizioneze. Pe sătănuţă îl arde canonizarea Sfântului Ardealului şi se îniaptă cum poate prin idioţii utili, pe care, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac.
Zicea părintele Arsenie Boca în „Cuvinte vii”: „…Iisus a înclinat structural omenirea spre Cer. Oamenii nu mai pot scăpa de această înclinare, fie că-L mărturisesc afirmându-L, fie că-L mărturisesc tăgăduindu-L pe Dumnezeu. Oamenii sunt provocaţi, individual, să se pronunţe într-un fel sau altul, cum stau faţă de solia lui Iisus. Aceasta e biruinţa cerescului Semănător!”
Cei care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca dau mărturie despre cuvintele sale, precum că a fost trimis de Dumnezeu românilor la vreme de restrişte, pentru sacrificiul Brâncovenilor. Şi ce vremuri! O Românie răstignită de război, cedarea Ardealului, a Dobrogei de sud, raptul Basarabiei, nordului Bucovinei, ţinutului Herţei şi prigoana comunistă.
Nimic nu e întâmplător. Nici întâlnirea părintelui Arsenie cu „Omul Durerii”, Hristos, într-o gară plină de refugiaţii români din calea sovieticilor, nici misiunea părintelui Arsenie de a purta lumina sufletului românesc prin furtuna vremurilor, nici chiar provocarea din cuvintele sale, cum că ar duce cu el înapoi în veşnicie taine pe care nu le poate spune, că nu are cui. Cine poat crede că un om de o generozitate dumnezeiască şi cu nesfârşită dragoste şi milă pentru orice muritor, după modelul lui Hristos, ar fi putut lipsi poporul român – pentru a cărui mântuire îndelung s-a rugat – de cunoaşterea măreţiei lui Dumnezeu?
Toate tainele acestea sunt lăsate nouă în dar, întru pătrunderea înţelesurilor lor fascinante, într-o bibliotecă unică în lume: biserica pictată de părintele Arsenie Boca de la Drăgănescu! Luaţi, „citiţi”, dar nu uitaţi: mulţi chemaţi, puţini aleşi! Cine vrea să-l întâlnească pe părintele Arsenie, de acolo trebuie să înceapă!
Căci pictura bisericii de la Drăgănescu este O PREDICĂ! O predică profetică despre răscrucea înre Sodoma şi Ninive la care se află azi, la 35 de ani de la plecarea părintelui la Domnul, şi neamul românesc şi toată omenirea apostatică. Dar şi o chemare la pocăinţă pe înţelesul tuturor. Doar să ai ochi de văzut şi urechi de auzit…
Înalt, subţire, cu voce vibrantă şi înveşmântat în rasa albă de călugăr, înconjurat de popor: „Un păstor în mijlocul turmei sale”, spunea părintele Nicolae Bordaşiu, trecut şi el prin furcile caudine ale temniţelor comuniste. „Aidoma unui sfânt venit din lumea drepţilor”, aşa-l vedea părintele Ioan Sofonea, care l-a cunoscut nemijlocit. Iar o doamnă mult dragă inimii mele, Aspazia Oţel-Petrescu, spunea că părintele Arsenie era o figură îngerească. Privirea lui nu avea sfârşit, era infinită. Ochii săi erau „ca şi când un cer infinit albastru mă priveşte prin doi ochi omeneşti”.
Iar preotul Vasile Prescure îşi aminteşte cum la vârsta de 16 ani: „ştiam că merg să mă spovedesc la un Sfânt. Aşa-l vedeam eu şi aşa-l vedea majoritatea oamenilor”. Sunt mărturii culese din cărţile şi documentarele multe care s-au scris şi realizat cu cei care l-au cunoscut nemijlocit şi l-au trecut în Calendarul sfinţilor din inima lor pe părintele Arsenie Boca, din clipa în care l-au întâlnit.
Doamna de oţel a rezistenţei anticomuniste în puşcăriile politice – şi a cărei viaţă, ale cărei pricipii morale şi creştine, ale cărei interviuri şi ale cărei minuni trăite lângă părintele Arsenie Boca ar trebui predate în ediţii speciale ale orelor de istorie în liceele din România –, Aspazia Oţel-Petrescu, l-a venerat pe părintele Arsenie, dăruindu-ne într-un interviu cheia înţelegerii acestui Om al lui Dumnezeu: „Este cel care s-a pus chezăşie pentru învierea neamului din care el s-a ivit!”