Nu este marea întrebare a lumii. Ci răspunsul său. Prea ades în ultima vreme ați fost îndemnați să priviți unii către alții cu ură, cu aroganță și superficială cântărire. Ajunge. Suntem la vremea în care avem să ne privim unul pe altul în lumina privirii lui Dumnezeu. Ar trebui să fie așa în fiecare zi, dar nu ne iese. Suntem prea ades neliniștiți, alergăm asudați de muncă și gând de îngrijorare. Ajunge. Suntem chemați, în zilele acestea tainice, să redescoperim că a fi om înseamnă a fi candidat la Înviere, a ne bucura de Învierea Mântuitorului ca început mântuirii noastre.
Aflăm adevăruri care ar trebui să ne facă mai buni, mai atenți la darul învierii: „Cu Crucea Ta ai șters blestemul pomului, cu îngroparea Ta ai omorât stăpânia morții și cu învierea Ta ai luminat neamul omenesc…Deschisu-s-au Ție, Doamne, cu frică porțile morții; și portarii iadului, văzându-Te, s-au spăimântat; că porțile cele de aramă le-ai sfărâmat, și încuietorile cele de fier le-ai zdrobit. Și ne-ai scos pe noi din întuneric și din umbra morții și ai rupt legăturile noastre”. E glasul cântării dar și glasul inimii izbăvite. E glăsuirea imnografilor dar și a noastră, a gângavilor doritori de vindecare și Înviere. Cui îi place moartea, rămâne mort, rece, nesimțitor la adierea Învierii. Cine vrea să facă din Înviere motiv de viață, sens vieții, are de partea sa pe Dumnezeu. Și cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Chemarea zorilor Învierii rămâne sufletului nostru ridicare din frică, din moarte și din neființă. În cântarea Bisericii astfel se rezumă aceasta: „Venind mai înainte de zori cele ce au fost cu Maria și găsind piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce căutați între morți, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeți giulgiurile cele de îngropare. Alergați și vestiți lumii că S-a sculat Domnul, omorând moartea; că este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mântuiește neamul omenesc”.
Chemarea Învierii rămâne neschimbată. Pe Dumnezeu nu-l căutăm ca pe un mort, nu-l căutăm ca pe un simplu om întru ale morții omului. Nu. Piatra păcatului răsturnată de pe suflet ne ajută, mereu și mereu, să redescoperim frisonul de bucurie al zorilor Învierii. Ziua cea dintâi. Și învățăm încă ceva. De ce Maica Domnului nu urcă la mormânt, nefiind pe lista mironosițelor? Pentru că ea nu plecase de acolo, strajă făcându-se leagănului Înviatului. Asemeni ei, urmând pe Domnul, bucuroși de zorii zilei celei fără de apus, să zicem: Hristos a Înviat! Cerul și pământul răspunde-vor: Adevărat! Și oamenii, ei, ce zic? Noi?
Publicitate
