Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Textele din Evanghelii (Marcu 10. 32-45 și Luca 7.36-50) marchează locul acestei zile-sărbătoare în contextul postirii. Ne cheamă să înțelegem și să mărturisim că a posti nu ne așază în vreo poziție specială și că plinirea Evangheliei nu este doar, numaidecât, o datorie. Din Evanghelia de la Marcu – consemnată ca fiind a prevestirii Patimilor și a cererii fiilor lui Zevedeu – primim lecția de preț a slujirii.
După ce Domnul îi lămurește cum anume va fi răsplătit în viața de apoi pentru efortul de a-i fi ucenici în viața aceasta (Marcu 10. 28-31), ia în piept, împreună cu ei, drumul Ierusalimului. Și cei doisprezece ascultă descrierea celor viitoare în legătură cu Patima Domnului Hristos. Spune cum va fi predat arhiereilor și cărturarilor și cum va fi osândit la moarte și dat în mâna păgânilor, referindu-Se, desigur, la puterea politică romană. Amănuntele osândirii sunt redate atent: va fi batjocorit, scuipat, biciuit… și a treia zi va învia! (Marcu 10.33-34).
M-am întrebat deseori dacă Iuda va fi auzit finalul proorociei despre Sine a Domnului și m-am întrebat, mai ales, ce anume nu a înțeles. Ce nu era limpede într-un astfel de mesaj? Cert este că nici fiii lui Zevedeu nu par a fi foarte atenți la mesaj deși, e limpede, au înțeles cu ce moarte avea să pătimească Hristosul. Descrierea pe care o face Domnul este a unui singur mod de pedepsire: răstignirea!
De aceea ei cer, știind uzanța timpului, să stea de-a dreapta și de-a stânga „întru slava Ta”! (Marcu 10.37). Domnul nu îi mustră, ci numai constată că nu știu ce anume cer. Nu pricep durerea ce-i va însoți pe cei așezați în stânga și dreapta Sa. Și le descoperă propria suferință prin care Îl vor mărturisi. Și merită să urmăriți în istorie moartea lui Iacov și aceea a lui Ioan. Spre deosebire de tâlharii care Îl vor însoți în culmea Golgotei ei, Apostoli și frați de Evanghelie, vor merge către moarte știind că Hristos a Înviat.
Ceilalți cârtesc. Ei văd în cererea fiilor lui Zevedeu o cerere de emancipare într-o ierarhie pe care, de altfel, nu o vor avea stabilită niciodată. Mereu vor fi „inter pares” (între egali) și asta va da o valoare copleșitoare misiunii fiecăruia dintre ei în parte. Domnul căută să-i vindece de orgolii ierarhice. Și le spune simplu că acela care va vrea să fie mare între ei să fie slujitor al celorlalți (Marcu 10.43) și încheie simplu: „Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă!” (Marcu 10. 44). Așază astfel la loc de cinste onoarea de a sluji aproapelui, de a face din aproapele viața ta.
Iar acesta o face reamintindu-le: „Că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10.45). Și imediat dovedește că este așa la intrarea în Ierihon, vindecând pe orbul Bartimeu, fiul lui Timeu, care ședea în șanțul drumului. Pare că le spune: „Despre asta vă vestesc vouă, despre această slujire umilă, refuzată de oricine crede că locul din ierarhie este mai important decât locul în Împărăție”.
Înțeleseseră poate cum va fi răstignit, dar încă nu înțelegeau Învierea Sa! Când o vor face, Apostolii vor bea din paharul suferinței Domnului și se vor boteza în botezul căruia Domnul îi face început. Omorând moartea, ne oferă nașterea din nou. Fie nouă să înțelegem!
 marchează locul acestei zile-sărbătoare în contextul postirii.){kind=link}