Evanghelia de azi conține rugăciunea lui Hristos adresată Tatălui: „Părinte Sfinte, păzește-i, ca să fie una, precum suntem și Noi” (Ioan 17, 11).
Hristos S-a rugat așa, știind că marea ispită a creștinismului va fi dezbinarea… Și, într-adevăr, cu această ispită s-au confruntat creștinii, chiar de la începuturi.
De exemplu, prima mare dezbinare a fost cea a lui Arie, care Îl considera pe Hristos numai Om, nu și Dumnezeu. Erezia a fost înlăturată de Sinodul de la Niceea, din anul 325 (unde Arie a fost combătut chiar de Sf. Nicolae), dar consecințele ei au rămas mult timp.
Această situație neplăcută a dat naștere unei scene iconografice interesante, care îl redă pe Arie spintecând cămașa lui Hristos. Scena se pictează și astăzi, spre luare aminte. Comparația este sugestivă, asemănând dezbinarea cu ruperea cămășii lui Hristos, gest la care n-au recurs soldații romani, fiindcă ce rost ar mai fi avut o cămașă spintecată?
Din nefericire, cămașa lui Hristos s-a tot spintecat, din orgolii umane și păcate nesăbuite. Astăzi creștinismul a ajuns să fie dezbinat într-o puzderie de Biserici, confesiuni, secte.
Spunea un mare teolog ortodox că bucuria rămânerii noastre în Biserica cea adevărată nu trebuie să uite, niciodată, de durerea pierderii unității Bisericii primare. Această durere nu lasă bucuria noastră să cadă în mândrie sau egoism.
Hristos n-a renunțat la gândul Lui, de a ne avea pe toți împreună, fiindcă pentru toți S-a jertfit. De aceea, la fiecare Liturghie ne rugăm „pentru bună-așezarea sfintelor lui Dumnezeu biserici și pentru unirea tuturor”. Iar Sf. Teodor Studitul, în Prohodul Domnului, scria așa: „Pace în Biserici, / Lumii mântuire, / Prin Înviere, dă-ne (nouă)!”.
Astăzi, înțelegem foarte bine că Iisus nu S-a rugat fără motiv. Dar, în același timp, avem convingerea că nici noi nu ne rugăm în zadar. La a doua venire, va fi o turmă și un Păstor, îmbrăcat cu cămașa Lui, întreagă!
