Când ţi-e lumea mai dragă, în postul Sfintei Învieri, în mireasma narciselor, când o tainică adiere ca o mătase de lumină atinge inima omului cu un dor de potirul cerului, a plecat un sfânt la Domnul. Părintele Petru.
Iată un ultim cuvânt pentru noi, căci pe toţi ne-a iubit şi ne-a purtat în rugăciunile sale, drepţi şi păcătoşi deopotrivă. Bun de pus la inimă, căci în vremuri de restrişte fi-va mângâiere multora:
„Vă las în grija Mântuitorului şi a Preacuratei Sale Maici! Să aveţi grijă de credinţa voastră, să nu o vindeţi! Trăiţi ortodox ca toţi străbunii noştri şi să nu uitaţi de jertfa lor, să nu fie zadarnică jertfa lor! Dumnezeu nu-i va părăsi pe ai Lui! Să nu vă temeţi de vremurile care vin, că trebuie să se împlinească toate câte s-au scris! Luptaţi cu rugăciunea şi cu postul pentru Credinţa voastră şi a copiilor voştri! Eu… acum mă duc să mijlocesc mai mult pentru cei care aţi rămas aici în această vale a plângerii. Iertaţi-mă dacă v-am greşit cu ceva în această viaţă şi ceea ce aţi văzut bun la mine… Să urmaţi şi să transmiteţi mai departe. Vă iubesc pe toţi şi vă las în grija Maicii Domnului! Să nu vă depărtaţi de Biserică, de Sfânta Ortodoxie! Nu există mântuire şi Har în altă parte! Vă voi purta întotdeauna cu drag în rugăciune în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Să nu mă uitaţi în rugăciunile voastre şi să aveţi grijă de mântuirea voastră!”
La fel ne-au lăsat în grija Mântuitorului, a Preacuratei Sale Maici, a Bisericii strămoşeşti, a părintelui Arsenie, a sfinţilor închisorilor, a sfinţilor români şi a tuturor sfinţilor şi alţi părinţi sfinţiţi care au plecat de curând la Domnul, aidoma părintelui Petru Vamvulescu, precum părintele Iustin Pârvu şi părintele Ghelasie Ţepeş, ca să-i amintesc pe cei pe care bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să-i întâlnesc pe cale. Duhovnici blânzi şi buni, mângâietori de inimi şi tămăduitori de suflete şi conştiinţe şi care L-au urmat pe Hristos cu Evanghelia în braţe şi poporul român după dânşii, purtând în spate cu dragoste, îndelungă răbdare şi câte-o vorbă de duh şi cruci dintre crucile noastre.
Părintele Petru pomenea cu orele la Sfânta Proscomidie mii de nume de vii şi adormiţi. Nu uita pe nimeni dintre cei care l-au rugat vreodată să se roage pentru ei. Cobora între oameni simplu, aidoma sfântului Petru, apostolul, doar în anteriu şi sandale, cu icoana Maicii Domnului în braţe şi o traistă ţărănească pe umăr. Mai întâi te dezlega de păcate în uşa diaconească a Sfântului Altar. Apoi te binecuvânta cu crucea de pe piept în care se ascundeau smerit sfinte moaşte. Când îţi prindea capul în palme simţeai că te încredinţează pe deplin lui Hristos! Cu ce inimă ne cuprindea pe toţi când rostea din Uşile Împărăteşti: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh!…” Cu câtă delicateţe ne atingea pe creştet cu Sfântul Potir când ieşea cu Sfintele Daruri! Cu câtă dragoste cânta în Altar: „ Iubi-te-voi, Doamne … !” Cu câtă smerenie şi în genunchi chema Sfântul Duh la Epicleză! Cu câtă bucurie ne împărtăşea cu Sfintele Taine! Ne purta prin Sfânta Liturghie ca prin grădina Raiului, până la: „Binecuvântarea Domnului peste voi toţi, cu al Său Har şi a Sa iubire de oamen!” Şi apoi cu cât umor se aşternea uneori la poveşti despre părintele Arsenie, pe care mult l-a iubit.
A plecat încă un sfânt la Domnul, să se roage pentru mântuirea neamului românesc!
