Scria poetul Nichita Stănescu, că a avea un prieten este mai important decât a avea un înger. O frază plină de înțelepciune. Probabil că atunci când a scris-o, s-a gândit la slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda.
Slăbănogul pomenit în Evanghelia de azi, probabil că, timp de 38 de ani, l-a văzut pe înger, de mai multe ori, când venea să tulbure apa, dar „nu avea om”, nu avea un prieten care să-l arunce în scăldătoare. Pentru că primul care intra în apă, după tulburarea ei, se făcea sănătos. Dacă slăbănogul ar fi avut un prieten, n-ar fi trebuit să aștepte atâta amar de vreme.
Acum înțelegem bine afirmația marelui poet Nichita. Îngerii au lumea lor. Sunt împreună cu noi. Dar mai aproape sunt prietenii, care trăiesc cu noi, în această lume. Aproape e haina, dar mai aproape e cămașa.
În popor se spune că vecinii sunt mai importanți ca rudele. Până vin rudele, te ajută cel de lângă tine. De aceea trebuie să te ai bine cu vecinii, pentru că ei sunt prietenii cei mai apropiați.
La capitolul acesta, noi, românii, nu stăm prea bine. Înainte, oamenii nu erau așa bogați. Aveau nevoie unul de altul și se ajutau, cum puteau. Astăzi, bunăstarea ne-a făcut independenți de vecini, de aceea indiferența și răutatea a crescut.
La Vitezda, însă, apare Omul de care avea nevoie slăbănogul. Prietenul desăvârșit Care îl trimite pe slăbănog acasă, cu pat cu tot. Habar n-avea slăbănogul Cine l-a vindecat! Dar era fericit. A trăit o minune, dar mai ales o lecție pentru omenire.
De aici s-a născut „omenia”, adică virtutea care ne face să ne dăruim altora, ca astfel să-L cunoaștem pe Hristos. Pe Hristos Omul, Prietenul, Vecinul.
Lumea întreagă este o scăldătoare. Nici unul nu mai suntem sănătoși. Îngerul vine și tulbură, tulbură apa continuu… Vreți să vă faceți sănătoși? Închinați-vă îngerului, dar faceți-vă prieteni adevărați, ca să nu se tulbure apa degeaba. Oricum, Prietenul Hristos stă de veghe!
