În diabolica debusolare impusă lumii, ca preludiu la deţinerea totală a controlului asupra minţii umane, generaţiile cu busolă trebuie să dispară! Și aceștia sunt dreptmăritorii creștini! Etichetele din spinarea creştinilor sunt lipite cu ură, pentru că se opun „progresului”: numerotării persoanei, controlului ei electronic prin cipuri, căsătoriei contra naturii, sau legării creierului uman – capodoperă a Creatorului – la un cap de robot, opera muritorilor cu pretenţii de zei. Şi cine li se opune zeişorilor ăstora? Nişte „primitivi”, „medievali”, „pupători de icoane”, „troglodiţi”… Și una tare: „radicalii din scorburi”!!!
Aşa că, ce să ne ştim noi face acum, radicalii din scorburi, când – reuniți din nou cu sutele de mii la racala Safintei Parascheva – vom fi iarăși de batjocură în gura progresiștilor? Să ne rugăm cum am fost învăţaţi: „Doamne, mântuieşte și pe fratele meu, care nu Te cunoaşte! Amin”.
În basmele românilor Sfânta Parascheva este dezmierdată şi cu numele de Sfânta Vineri şi apare întotdeauna acolo unde binele învinge prin blândeţe şi înţelepciune. Documentele scrise despre ea însă, rămase peste veacuri, sunt puţine. Şi totuşi, din acest puţin înmulţit de voia Domnului, o sârboaică cu un dar scriitoricesc cu totul aparte, a închinat Sfintei o carte plină de lumină dulce, din care, de praznicul ei, Cuvioasa Parascheva vă invită să gustaţi.
Cartea se numeşte „Cuvioasa Parascheva”, iar autoarea ei, Liliana Habianovici Giurovici. Splendida traducere în limba română a apărut chiar la Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu Streza. Îndrăznesc să trag de un colţişor al acestei binecuvântări, ca să cuprindă şi această scurtă împărtăşire din frumuseţea „celei mai iubite Sfinte a Ortodoxiei”, cum o numeşte cea care a scris. Am ales imaginea Sfintei Parascheva, aşa cum o găseşte, ajunsă la desăvârşire la sfârşitul nevoinţelor ei în pustie, Îngerul Domnului, trimis ei cu porunca să se întoarcă în Epivata ei natală.
„Am găsit-o cum, cu braţele împreunate, pluteşte într-un cerc de aur. Şi se roagă. O, da! Am uitat să menţionez. Domnul, în marea mila Sa, a dăruit-o cu multe puteri. Putea să prevadă. Să audă gândurile altora. Să înţeleagă ce vorbesc animalele, şi gâzele, şi păsările. Se sfătuia şi se întărea cu experienţa Sfinţilor Părinţi, pe care niciodată nu i-a auzit sau citit. Ştia chiar şi acele gânduri şi cărţi ce vor fi scrise în veacurile viitoare. Cu adevărat, această imagine era demnă de grădinile raiului. O fată cu chip luminos, în mijlocul pustiei, acoperită cu aur, pe sub un cer şi un soare purpuriu, pluteşte în mijlocul unui cerc de lumină. Ca şi când s-ar fi eliberat de corp şi-a devenit însuşi duhul.” (p179)
Călătoria Sfintei prin lume a fost scurtă şi a purtat-o din Epivata natală spre răsărit, până în adâncurile pustiei de dincolo de Iordan, aidoma Mariei Egipteanca, unde s-a nevoit întru desăvârşire. Călătoria prin lume a sfintelor ei moaşte însă, durează de aproape o mie de ani şi a purtat-o spre nord, până pe pământul românesc, pe care-l binecuvântează cu prezenţa ei de 384 de ani.
Pentru români este un dar dumnezeiesc, adus la Iaşi în 1641 de Voievodul Vasile Lupu al Moldovei, dăruit din partea Patriarhiei Ecumenice, în semn de mulțumire pentru binefacerile şi jutorul său. Era vremea voievozilor cucernici şi a poporului cu inima plină de evlavie, pe care, poate că Sfânta Parascheva şi l-a ales pentru sacralitatea sa tainică. Şi poate vor înţelege şi cei care ne batjocoresc, de ce o iubesc românii pe Sfânta Parascheva şi se închină ei cu atâta nădejde şi dragoste.
Aşa că, ce să ne mai ştim noi face, radicalii din scorburi, de batjocură în gura progresiștilor? Să ne rugăm: „Doamne, miluiește pe fratele meu, care nu Te cunoaşte! Amin”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
