Articol de Sorin Cigher
Astăzi ești doar tu, ești singur, visele sunt multe, ai impresia că vei cuceri lumea și că tu vei deține controlul asupra universului întreg, dar este doar iluzie; când te trezești, realitatea e alta.
Trăiești într-o lume plină de stres, nervi, agitație, grabă, boală, o lume care cumpără bilete la preț redus pentru a urca pe Titanic. Îți trăiești tinerețea într-o astfel de lume confuză, ești prea lipsit de experiență să crezi că se poate și altfel, diferit de cum ai crescut. Pe măsură ce înaintezi în viață, te lovești de probleme, îți dai seama că trăiești între pământeni, întrebări fără răspuns, nedumeriri fără limită și te formezi, te maturizezi în mijlocul unei lumi reale.
Te îndrăgostești, aleasa, alesul vieții tale apare, dar este diferit de visele tale, nu e ca în poveștile cu zâne sau cu prinți. Realitatea este grea, dar continui să visezi și ai vrea să nu se termine visul niciodată.
Începeți viața în doi, așa cum a fost proiectată de Creatorul Care a spus: ,,Nu este bine ca omul să fie singur…” Așa și este, ,,mai bine doi decât unul”, asta dacă partenerul tău a fost ales de Cel Care te cunoaște mai bine; dacă l-ai ales după criteriile tale, s-ar putea să ai de suferit și finalul să nu fie fericit.
Viața continuă împreună la același jug care nu e simplu, dar înveți să tragi în aceeași direcție. Sunt multe lecții de pregătire, multe lacrimi, multă durere, multă tăbăceală la grumazul amândurora.
Apar copiii, nu mai sunteți doi, ci trei, patru, cinci sau mai mulți. Te adâncești în realitate mult mai mult. Stres, nopți nedormite, febră mare, spitale, colici, lapte praf, agitație, oboseală, depresie uneori, îngrijorare, dar toate pălesc în fața iubirii pentru acel îngeraș.
Durează o vreme de adaptare, deja familia e mare, se vorbește la plural, noi… și totul se învârte în jurul familiei. Timpul nu stă în loc, copiii cresc și părăsesc cuibul, rând pe rând, amintirile rămân, pozele din albumul foto sunt mângâierea celor doi rămași singuri.
Din nou, doi, ca la început, dar deja după o experiență mai mare de viață. Depănarea amintirilor, a vieții care s-a scurs, ne face să ne gândim cât de trecătoare este viața, cât de repede a zburat timpul. Dar, inevitabilul nu poate fi oprit. Într-o zi, unul va pleca mai repede și, din nou, TU singur. Singurătatea este dureroasă, inevitabilă. Dacă prima singurătate a tinereții a fost una de care voiai să scapi și ai scăpat când ați fost doi, de data aceasta singurătatea nu mai poate fi înlocuită cu nimic, decât cu nostalgia înlăcrimată și amintirile trecute, care nu pot fi șterse.
Cursul vieții este interesant, îl poate opri cineva? Apostolul Pavel spunea: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea, suntem cei mai nenorociți oameni…”
Dacă totul ar fi doar aici și acum, asta înseamnă o adevărată nenorocire, pentru că nimic nu este înțeles pe acest pământ, dar avem nădejde că există cer, există un loc în care ne dorim să petrecem veșnicia, împreună cu cei cu care am fost aici jos. Acest lucru ni l-a promis Mântuitorul Isus Hristos, Cel Care a plecat înainte să ne pregătească locul. Rând pe rând, după calendarul Lui, ne îndreptăm pașii spre acel loc. Să ne asigurăm că, de aici de jos, am pornit spre destinația mult dorită!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
