Din pilda semănătorului, rostită de Mântuitorul, aflăm că sămânța poate cădea în patru locuri fundamental diferite: 1. lângă drum, unde este călcată și mâncată de păsări; 2. în loc pietros, unde nu are umezeală; 3. între spini, unde este înăbușită; și 4. în pământul cel bun, unde aduce rod însutit.
Surprinzător, numai un singur loc este prielnic, în timp ce trei locuri sunt total improprii creșterii sămânței. Matematic vorbind, rodul ar veni doar dintr-un sfert din ceea ce s-a semănat.
Perspectiva pare cam sumbră, numai că situația nu este chiar așa. De ce? Pentru că, din fericire, părțile nu sunt egale! Aici este cheia înțelesului pildei.
Ceea ce trebuie să învățăm este faptul că, semănătorul trebuie să caute preponderent, pământul cel bun. Să evite locurile aride, așa încât să domine locurile fertile. După care urmează aratul, cu trudă și sudoare. Abia apoi se apucă de semănat.
Așa trebuie să lucrăm și cu sufletele oamenilor. Trebuie să le căutăm insistent, să le pregătim temeinic și, apoi, să le însămânțăm cu cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu facem așa, este ca și cum am vorbi cu pereții.
Spunea filosoful Andrei Pleșu: „Pe mine cel mai mult mă deranjează oamenii care sunt instalați într-un beton al opiniei proprii. Cu ăștia nu se poate dialoga, nu poți dialoga cu inși care au convingeri 100%. Dacă în fața ta stă un om care are convingeri absolute, orice dialog e imposibil”.
E clar. Nu se poate semăna pe beton. Altfel se irosește sămânța. Fără a cunoaște clar partenerul de dialog, nu putem propovădui. Românul zice: ne răcim gura degeaba.
De aceea, în lumea de azi, care se „betonează” în rău, trebuie să lucrăm la sensibilizarea sufletelor și la luminarea minților. Pentru a putea primi cuvântul Evangheliei. Dar cine mai reușește așa ceva? Sf. Părinți spun: cu siguranță, necazul. Totuși, mai bună este convingerea liberă.
