Nu putem face abstracție că anul acesta Buna Vestire prefațează Duminica Sfântului Ioan Scărarul și cea a vindecării fiului lunatic, marcată de textele Evangheliei de la Marcu (9.17-32) și Matei (4.25, 5.1-12).
Se simte că înflorește primăvara și în această explozie de sărbătoare ce ne este Buna Vestire, momentul în care cuvântul și prezența Arhanghelului Gavriil (Luca 1.26-38) binevestește Fecioarei Maria că este plină de har de la Dumnezeu și că va zămisli și va naște un fiu cu numele Iisus, care va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va numi și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele lui, și va domni peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit (Luca 1.31-33).
Umbrirea pântecelui unei Fecioare prilej de bucurie pentru umanitate? Fără de îndoială că da. Avem de a face cu momentul în care mântuirii noastre i se repornește așteptarea și i se împlinește așteptarea. Un oftat de ușurare după mii de ani de robie în lucrătura celui rău, o reconfirmare a iubirii lui Dumnezeu pentru lume de care, vai, lumea avea atâta nevoie și de care, iarăși vai, lumea de astăzi nu mai este conștientă.
În pântecele – catedrală al Maicii Sale astăzi Hristos Arhiereu se hirotonește, devenind izvor preoției noastre universale și fundament preoției noastre slujitoare, vocație și jertfă deopotrivă. Din acest punct de vedere anul acesta este unul important în economia înțelegerii mântuirii noastre. Cel Așteptat de veacuri se întrupează prin smerita acceptare a Maicii Sale, prin teribilul exercițiu al punerii acesteia la îndemâna lui Dumnezeu: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1.38.a) este parola de schimb care face ca îngerul să plece (Luca 1.38.b) lăsând loc de slujire lui Dumnezeu celui Întrupat. Intrarea Mântuitorului în lume se face, așadar, cu discreție, la limita fragilității dialogului între femei și înger, într-un spațiu al smereniei și gingășiei. De aceea Biserica susține smerenia maternității și a lucrării ei în lume, prin această limpede îndumnezeire făcându-se început mântuirii noastre. Cu fiecare copil intrat în lume șansa lumii de a se apropia de Dumnezeu crește, lărgindu-se moștenirea Împărăției lui Dumnezeu.
Poate părea agresivă, într-o lume a libertăților liberalizate, insistența Bisericii pe apărarea copiilor de avort și insistența ei pe nașterea de prunci. Poate părea irațional în raport cu rațiunile economiei de piață ori a idiosincraziei la înfrânare a colportorilor de vise și vedenii demografice și democratice receptarea drept taină și minune a nașterilor de prunci. Dar biserica nu poate fi decât a Bunei Vestiri. Mereu la limita între uman și îngeresc, copii vin să ne vindece de ură și nepăsare, de prostie și cutezanță în păcat. Vin ca prieteni ai Mântuitorului. Pentru aceea au nevoie de noi pentru a-i primi, pentru a nu transforma în Golgotă viața lor.
