Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3.12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel. Când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3.14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu. Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic.
Părintele Arsenie Boca spunea că „cine face semnul Crucii trebuie să fie pregătit să poarte Crucea”. Crucea este provocarea cea mai mare a vocației noastre umane, să avem dinaintea ochilor mereu învierea noastră. Avva Arsenie consemna Lecția Mântuitorului pe Cruce : „Oamenii veacului acestuia vă vor face și vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunțat Stăpânirii veacului acestuia, și pe voi vor pune mâna și vă vor da în judecăți și vă vor duce înaintea regilor și stăpânitorilor lor și vă vor arunca în temnițe pentru vinovăția numelui Meu! Deci păziți-vă de oameni”! De ce atâta prigoană? Fiindcă creștinii au ieșit din complicitatea cu păcatul. Și-au schimbat cetățenia. Ei s-au declarat cetățenii Împăratului Cerurilor”. Este limpede că omului de astăzi îi este mai greu să caute și să împlinească rigorile legate de adevăr, dragoste, credință și nădejde. Nu contezi dacă nu accezi în straturile de mediocritate absurdă ori mercantilism superficial prin care lumea de azi se susține. Nu pare că respiri dacă nu te înalți pe culmile unui peisaj uman apropiat de iad, de prăpastia nesmeririii, neiubirii și necredinței. Dinaintea unor atare provocări, singura cu valoare, definitorie, rămâne chemarea Crucii.
Pr. Constantin Necula
Publicitate
