Nu este sigur întâmplător că în Duminica Mironosițelor (Marcu 15.43-47; 16.1-8), Biserica a așezat ca text însoțitor alegerea „a șapte bărbați cu nume bun, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune” (Fapte 6. 1-7). Pentru că a-L urma pe Hristos Domnul e o chestiune de alegere și completare în slujire, e o chestiune de colaborare cu Duhul Sfânt.
Oamenii Bisericii nu-și pot face concurență unii altora, nu se pot ascunde în ierarhii obscure ori în adunări meschine. Când Hristos Domnul te alege alergi în zori spre Mormânt și nu te temi de nimic din ceea ce poate fi ucigător pentru tine. Te înveșmânți cu cea mai neașteptată vârtute, plenară la femeile mironosițe. Curajul. Nu, nu este curajul inconștientului care vrea să braveze.
Femeile știau ce le așteaptă. Soldații de pază erau nu doar neiertători, ci și speriați de locul unde fuseseră așezați să străjuie. Chiar un pic umiliți, să păzești un mormânt nu e un act de laudă în niciun han și la nicio răscruce de drumuri. Ele vin ca o ploaie de primăvară peste un țărm ucis de sărătura mării. Întrebarea ce le însoțește, atât de materială, „cine ne va prăvăli nouă piatra de la gura mormântului…”, le arată fragile, dependente de forța masculinității. De dragul lor, Hristos Domnul grăbește parcă zorile, scurtează drumul, trimițând Îngerul în calea lor. Nu. Nu caută pe Cel viu. Sunt în căutarea celui Mort. Și sufletul lor, privighetoare de zi, cântă Ierusalimului Învierea.
De cealaltă parte, în cartea Faptelor Apostolilor, mulțimea nemulțumită de împărțeala bucatelor și ajutorului zilnic, cade în ceartă. Slăbiciunea dintotdeauna pare că biruiește. Nu e timp mult de când Hristos îi îndemna la pace, iar acum, sub ochii Apostolilor, mulțimile de ucenici se ceartă. Pare un pic penibil. Soluția e simplă. Se aleg diaconii, slujitori la mese, ca să rămână timp la slujire și timp la cuvântare, ca unitatea ucenicilor să nu fie sfărâmată de bârfa. Fie în elină, fie în ebraică, bârfa nu-i place lui Hristos. Și nici lucrul fără rânduială, de aceea Apostolii „pun mâinile peste ei”, hirotonindu-i. Alegere, chemare, sfințire, trimitere. Pe culmea Golgotei femei purtătoare de mir, în Ierusalim, la ceva vreme, bărbați purtători de slujire.
Istoria Bisericii, din Faptele Apostolilor, consemnează numele lor. Unul dintre ei, Ștefan, avea să fie cel dintâi chemat să vadă pe Domnul Înviat dincolo de fâșia de Cer ce-l despărțea de Rai. Nu. Chemarea în slujire nu este doar pentru o clipă ori un timp. Ci pentru veșnicie. E greu, dar luminos și adevărat. Mântuitor.
Publicitate
