Dar avem daruri diferite 

Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum (Matei 9. 1-8). Întâlnirea dintre Iisus Hristos și paraliticul din Capernaum, realizată, parcă, spre smerirea cârcotașilor de pe marginea de lumină a minunii, încrâncenații care cred că le știu pe toate, este prilej de meditare adâncă asupra darurilor pe care le primim de la Hristos. Apostolul Duminicii, Romani 12.6-14, oferă cheile de aur ale identificării darurilor. Textul însumează o serie de îndemnuri pe care le putem sintetiza astfel: profețire pe măsura credinței, slujire și stăruire în slujire, învățare și stăruință în învățare, împărțire cu dărnicie, iubire neprefăcută, urâre a răului, alipire de bine, iubire frățească, întâietate acordată altora întru cinstire, râvnă în alungarea lenevirii, înflăcărare în duh, bucurie în nădejde, stăruință în rugăciune, ajutarea celor sfinți, răbdarea în suferință, stăruirea în rugăciune, primitori ai străinilor, binecuvântarea prigonitorilor…Și fișa postului unui creștin continuă, căci versetele următoare (15-21) toate sunt astfel de îndemnuri întru aflarea mântuirii, în încercarea de a birui răul cu binele. Avem dinainte o infinitate de posibilități de a fi creștin, de a trăi exigențele vieții în Hristos. E greu. Nici nu putea fi altfel. Pentru a ne propune astfel de principii Hristos moare pe cruce, înfruntă iadul, îl biruiește și aduce Învierea dinaintea noastră, zălog de conștiință propriei noastre învieri. Aici este frumusețea Bisericii. Unii cred că frumusețea vieții stă în mozaicul de acceptabilități sociale, în curcubeul de opțiuni sexuale ori în activismul lipsit de roadă care irumpe în viețile noastre. Biserica ne dovedește că, prin darurile la care suntem chemați, ea este izvorul opțiunilor de pluralism moral, orientat spre biruirea răului. Vindecarea slăbănogului din sufletul nostru, din cetatea noastră interioară, din nevăzutul nostru Capernaum este posibilă numai prin harul lui Dumnezeu, dar noi suntem cel care-l provocăm și susținem prin asumarea opțiunii de libertate întru trăirea darului. Biserica este un tezaur, dar nu unul ideologic, de muzeu al gândirii umane. Ea este oaza de luciditate alimentată de Izvorul darurilor, care este Dumnezeu. Trăim în epoca unor daruri paradoxale, lipsite de bucurie și virtute. Darul puterii, al banilor și carierei, darul manipulării și al indeciziei ca formă de colportaj a puterii politice. Și mai sunt. Izvorul se cunoaște după gustul sălciu, de sulf, venit din locuința morții. De aceea părem, sub zodia unor astfel de daruri, un soi de muribunzi aduși la lumina ca de blitz a istoriei contemporane. De cealaltă parte, darurile care vin de la El, Dumnezeul cel viu. Niciodată impersonale, totdeauna revendicându-și Dăruitorul. Pe Hristos. Vindecătorul slăbănogului ce ne bântuie sufletele.