Suntem în Duminica credinței, a Ortodoxiei. Evanghelia ne povestește un episod din viața Mântuitorului în care ni se vădește cum își alege apostolii. Pe Natanael îl surprinde printr-un amănunt rămas, până azi, enigmă. Îl cunoscuse cu mult înainte de a se vedea față către față. Entuziaști Apostolii. Pe rând vor avea toți încercările lor. Ba unul, Iuda Iscarioteanul, a cărui casă în Ierusalim era vecină cu a Sfintei Ana- bunica Mântuitorului, trădează și se trădează. Toți Apostolii vor fi încercați. Unii dintre ei, fii tunetului, cu orgoliul șefiei. Petru cu al deznădejdii demisionare. Toma cu al îndoielii din tristețe…Ei sunt noi, ca noi. Cu excepția lui Iuda însă toți vor reține cuvintele din finalul Evangheliei Duminicii acesteia: de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului (Ioan 1.51). Pentru unii, care o și exprimă zgomotos și cu ifose, Evanghelia, Scriptura în general, pare o poveste, este o poveste. Pentru apostoli, oameni care acceptă cu trăinicia credinței realitatea, nu.
Poate că aici se situează și definirea Ortodoxiei de care avem nevoie pentru a trăi deplina Taină a Împărăției lui Dumnezeu. În acceptarea cuvintelor Cuvântului. Alții, care acceptă cuvintele fără Cuvânt, desigur se socotesc mai îndreptățiți în adevărul lor. Fie. Noi nu ne îndreptățim cu acest adevăr. Trăim după el. Ei nu pot. Nimic din ce mărturisesc public nu reprezintă un mod de viață ci o opinie, de multe ori searbădă și trecătoare, un mod de ideologizare al lumii în care trăiesc. Nici unul dintre noi nu poate trăi utopii ci numai realitatea și pentru aceea Evanghelia este dătătoare de tonus social și personal. Nu ne îndeamnă să trăim absurd ci așezați în Adevăr. Luați seama la apostoli. Oameni curajoși și temători deopotrivă, simpli și complicați, cuminți și totuși mereu în agitație sufletească, maturi și copilăroși. Ei sunt noi, ca noi. Oameni. Chemați în slujba lui Dumnezeu nu-și pierd omenia- cu excepția colegului de cartier al copilăriei lui Hristos- ci o sporesc lângă cel care a asumat umanul nostru pentru a-l îndumnezei. Argumentul suprem al Icoanei, prăznuită și ea astăzi. De aceea Duminica Ortodoxiei este despre cum se deschid cerurile cunoașterii. Despre cum mintea îngerească poate vedea pe Domnul. Și astfel întărită merge mai departe și prin postire. Spre Înviere. Neuitând că noi postim știind că Iisus Hristos a Înviat. Postind așadar știind că cerurile ni-s deschise…
Publicitate
