Doamne, ajută-mă! (Matei 15. 21-28)

Evanghelia aceasta este despre cum Dumnezeu se lasă cucerit de curaj. O mamă cu fiică bolnavă, chinuită de demon. Care nu renunță, deși este descurajată, pedagogic, de Însuși Hristos. În opoziție cu vindecarea leproșilor ori orbului din Ierihon, de care ne-am despărțit în săptămânile trecute, de data aceasta Domnul pare a fi răutăcios, indiferent. Ba uneori îmi pare că seamănă cu noi, prea grăbiții Lui funcționari. Care ades părem mai atenți la a nu face decât la a face, la a găsi motive de teologie speculativă decât la argumente de teologie practică. Domnul refuză să fie „prestator de servicii” și de aici rezistența sa, repet, pedagogică, la incisivitatea femeii. Putem însă bănui ce era în inima ei. Un duh al disperării o încerca și pe ea. Părea că nu mai este nimic de făcut și că nimeni nu putea să-i stea alături. Ce durere o va fi încercat. Pentru toate bolile erau medici, pentru îndrăcire ba. Pentru toate durerile azi, de exemplu, avem calmante, nu și pentru durerea născută din boala ori suferința copiilor noștri. Curajul femeii este însă pilduitor. Unește insistența cu inteligența și asta place Domnului. Nu cedează teoriei despre credință și admite examinarea credinței sale. Și fiica ei se vindecă în acea clipă. Văzuse bine inteligenta femeie. Unde se termină puterea omului începe puterea lui Dumnezeu. Unde sunt cufundate în lacrima smereniei ifosele atotștiutoare Hristos izbutește să biruie, cu acord uman, diavolul. Sigur, veți spune, așa era atunci. Ba, vă voi spune. Și am să vă rog să priviți în ochi lumea în care trăim și să-mi răspundeți dacă i se adresează medicinei boala mândriei și mediocrității, boala autoadulării și hoției, dacă există un medicament pentru a-l face pe un bărbat iubitor al familiei sale sau pe o femeie gospodină agreabilă. Nu. Bolile societății în care trăim nu de doctor au nevoie ci de Hristos. Cum aroganța, violența ori corupția conducătorilor nu poate fi vindecată într-o sală de operație socială ci tot prin lucrarea lui Dumnezeu în inima lor. Celelalte adjuvante sunt bune dar nu vindecătoare. De aici frumusețea inteligenței femeii din Canaan. Din această capacitate de a vedea dincolo de Om pe Hristos Dumnezeu. Rugăciunea ei, devenită rugăciunea noastră, deschide cerul și face posibilă desdrăcirea unei lumi căreia pare că-i place să fie vestibul iadului. Doamne, ajută-mă! Dovedește o dată în plus că empatia cu fiica sa este bucurie lui Hristos. Nu vă lăsați copiii pradă izolării când nu se comportă cum vă doriți. Stați cu ei. Iar El, Pruncul Bărbat, vă va sta mereu alături. Notând cu zece credința voastră. Examen luat!