Mitropolitul grec Athanasie de Limassol spunea odată: Dumnezeu să ne păzească de pietiști, care pun accent pe formalisme, nu pe o legătură personală cu Dumnezeu. Acești oameni nu se pot vindeca, pentru că se cred deja vindecați. În timp ce păcătoșii știu că sunt păcătoși. De aceea Hristos a spus că vameșii și desfrânatele vor merge înaintea lor, în Împărăția lui Dumnezeu.
Aceste cuvinte sunt aspre, dar pline de adevăr. Ele pornesc de la pilda vameșului și fariseului, rostită de Hristos. Fariseul respecta toate formalismele legii vechi. Uita însă esențialul: să zidească legea în inima lui. Tot ce nu izvorăște din inimă, rămâne superficial și nu durează. De aceea râvna lui de mântuire nu aducea roade.
În schimb vameșul, care nu prea respecta rânduielile legii, se căia din inimă, pentru toate păcatele. Faptul că nu avea o viață religioasă ordonată, nu este de lăudat. De apreciat este smerenia lui, prin care depășea această lipsă. De aceea, el nu trebuie luat ca exemplu de nerânduială, ci ca exemplu de îndreptare, dincolo de formalisme seci.
Citind pilda, constatăm cât de actuală este și azi. Formaliștii pietiști nu numai că n-au dispărut, dar sunt și foarte gălăgioși. Stau la vânat pe internet și, Doamne ferește, să constate vreo „abatere”, că și afurisesc ca „ne-ortodocși” pe cei care încalcă închipuite „canoane”.
Sau alt exemplu: la Botez, mulți nu știu mărturisirea de credință. Dar toți știu superstiția că pruncul trebuie să poarte „ață roșie” la mână. Formalismul denaturează, face „mai tare ața, ca povața”, adică mai respectată superstiția, decât Crezul.
Tot un proverb spune: „Desul umple fesul, rarul umple carul”. Adică, nu regulile dese, fără duh, ci dragostea și smerenia, care sunt tot mai rare, acelea aduc mântuire.
