Suntem în Duminica de legătură între Joia Înălțării și Duminica Rusaliilor, a Pogorârii Duhului Sfânt. Biserica face amintire de acest minunat text din Evanghelia de la Ioan (17.1-13).
Dumnezeu rugându-se pentru oameni. Nu e o icoană obișnuită orgoliilor noastre. Dumnezeul nostru, smerit și aproape nevoilor noastre, nu se teme să fie așa.
Merită, temă pentru cultura răutății din jur, să recitim mereu acest text mai ales când ni se vorbește, cu orgoliu dat de mediocritatea gâlcevitoare, de lipsa lui Dumnezeu din durerile lumii.
Dumnezeu este o Prezență și când pare absent. Domnul se roagă pentru Ucenicii Săi, nu pentru lume. Știe că aceasta Îi va respinge, cu un spor drăcesc, învățătura, care nu-i ușoară pentru cei care iubesc jumătățile de măsură sau măsura întreagă, dar numai n favoarea lor. Hristos Domnul rostește aceste cuvinte înainte de Pătimirea Sa.
Îi sta moartea dinainte iar El se îngrijea ca lumea să nu rămână fără sens. Să ne înțelegem. Ne-am omorât Dumnezeul care ne dorea pace și liniște și Har deplin în lucrările noastre. L-am omorât și tot noi strigăm la El.
Comentăm asupra morții Sale cu nonșalanța omniscienței lovită de uitare. Hristos nu pentru lumea care se autobulversează cu inconștientă ipocrizie și cu ortodoxisme ieftine ține viu glasul Său dinaintea Tatălui ceresc. Ține de noi dacă devenim subiect al rugăciunii Domnului nostru, ține de dorința noastră de a fi ai Lui.
Greutatea vremii de acum vine din uitarea noastră de sens. Nu, nu Dumnezeu este neatent și neauzitor nouă. Ci noi. Confundăm rugămințile cu rugăciunile și planurile personale încercăm să le impunem lui Dumnezeu ca soluții. Nu, nu ne refuză. Dar doar pentru că se roagă pentru noi derapajul nu este total.
Pentru El, Domnul nostru rugător, suntem prilej de rugăciune, dintâi El iubindu-ne cu bucuria Întrupării în mijlocul nostru. Nu, nu avem un Dumnezeu ascuns nouă și, cu atât mai mult, un Dumnezeu laș, fricos în a ne asuma.
Numai cine nu-l cunoaște și nici nu încearcă efortul de a-L cunoaște poate să-i pună în seama lui Dumnezeu propriile frustrări ca fiind adevăruri inalienabile. Înviat, Hristos Domnul se înalță, șezând de-a dreapta Tatălui dar nu, nu ne lasă fără ocrotirea Sa.
Crește prezența Duhului Sfânt în lumea ce crește pentru a-L primi. De aceea textul acesta, așezat întru cinstea Părinților prezenți la Sinodul I Ecumenic (petrecut la 325, în Constantinopol), vine să ne readucă aminte de un adevăr inalienabil: Nu suntem singuri! De partea noastră, Dumnezeu!
Publicitate
