Evanghelia ce o prăznuim în prima Duminică după Înviere, numită Duminica lui Toma (Ioan 20. 19-31), are prima sa rostire duhovnicească în slujba ce se cheamă a Doua Înviere și care amintește de momentul în care Hristos, purtând rănile biruitoare ale Răstignirii, transfigurat de Înviere, intră pe ușile încuiate ale foișorului unde ucenicii săi fugari se ascunseseră de frica iudeilor, dăruind iertarea Sa Apostolilor și prin ei Bisericii, până la sfârșitul veacurilor.
Din ziua Învierii lectura Apostolului se face din Faptele Apostolilor, carte istorică, care prezintă primele zile ale comunității creștine la Ierusalim și apoi lărgirea propovăduirii cuvântului despre Iisus Hristos în toată lumea cunoscută la acea vreme, între iudei și neamuri deopotrivă.
Citirea din Fapte se face pentru a arăta că Învierea nu este un punct și atât pe harta trăirii umane ci că Dumnezeu face din ea izvor de viață și inspirație pentru foarte mulți, lărgind Împărăția Cerului. În ultima vreme ați tot citit despre contestarea valorii duhovnicești legate de Neam.
Iritați probabil de numele Catedralei de la București, a Mântuirii Neamului- ales în contextul în care în 1921 chiar exista un astfel de proces istorico- politic sub ochii oamenilor din România, politicienii și ideologii au uitat de teologie, de modul în care Dumnezeu nu a vorbit numai persoanelor ci prin ele neamurilor, cazul cel mai amplu fiind Moise, purtător de cuvânt dumnezeiesc în mijlocul poporului lui Israel. Arestarea și schingiuirea ideologică a cuvintelor nu poate să anuleze valoarea lor istorică, semantică ori teologică. Asta încearcă să ne spună și cartea Faptele Apostolilor, un fel de manual de navigație pe marea Duhului Sfânt, a celor aleși să binevestească Evanghelia lui Hristos lui Israel și neamurilor – multe neconstituite la acea vreme într-un popor.
Amenințarea judecătorilor din Fapte, textul citit la Liturghia Duminicii (F Ap. 5.12- 20), rămâne până astăzi profesiune de…necredință. Despre ei se spune că au poruncit lui Petru și Ioan: „… să nu mai vorbească și nici să nu mai învețe pe cineva despre Numele lui Iisus”. (F Ap. 5.18).
Răspunsul Apostolilor, care-și vindecă necredința și îndoiala prin Învierea Mântuitorului, este răspunsul Bisericii, de veacuri, la interdicțiile ideologilor de pripas: „Este drept în fața lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecați și voi! Noi nu putem să spunem decât ce am auzit”. (F Ap. 5.19-20). Când creștinul nu o face, refuzând cuvântul Apostolilor, pierde sensul existenței sale în Hristos. Se pierde pe sine.
Să învățăm, așadar, răspunsurile care ne mântuiesc! Ca oameni și ca Neam!
Publicitate
