Cu trecerea timpului, îndată după ce prăznuim Rusaliile și pe sfinți, în două Duminici, ne întoarcem la…noi. La noi cei cuprinși de grijile vieții, cei cărora Hristos Domnul pare că le vorbește mereu, dar mai ales în astfel de texte precum Evanghelia aceasta, care cuprinde, în înțelegerea mea, întreg capitolul 6 al Evangheliei de la Matei. Oare dacă am citi acest capitol zilnic, ca pe indicațiile de pe o cutie de antidepresive, ori ca pe un mail de la directorul, ori șeful instituției în care lucrăm, oare nu ne-ar fi mai ușor să trăim? N-am înțelege mai bine care ne este rostul, fără a ne mai torsiona sub greutatea zilei? Atitudine, milostenie, gingășia rugăciunii, suplețea negrijii de multe, relația între inima noastră și comorile în care ne ținem vie inima. Sunt paginile de aur ale moralei prin care Domnul Hristos restartează morala lumii, reașează pe om în statura de om. Pare că le-am uitat cu totul. Postim cu greu, ne rugăm obosiți, facem milostenie cu tam-tam, comorile noastre ne fac să ne pierdem inima, iar tatăl nostru pare că nu mai este în ceruri, ci l-am anulat, ascunzându-l în toate văgăunile lumii în care ne pierdem timpul. Dureros sau nu, pe zi ce trece, suntem tot mai departe de îndemnurile acestea învietoare pe care Domnul Hristos ni le-a pus la inimă.
Așa am ajuns nu doar să trăim în griji ci și să murim de la ele. Ce auzim astăzi despre noi, că suntem victime ale stresului, depresiei, că umplem lumea de bolnavi de toate soiurile, că suntem o lume de bolnavi, ne descoperă, în fond, depărtarea de Evanghelie. Tot aud de câte unul care vrea să-și refacă energiile să fie și mai bun la serviciu și mai competent la firmă și mai activ social, că urmează tot soiul de terapii alternative, că descoperă gândirea zen ori mișcările fizice musai scufundate în mireasma câte unei gândiri orientale. E semn că nu a trăit niciodată savoarea Evangheliei. Părintele Sofronie de la Essex spunea des că sunt unii care cred că toate religiile sunt egale. Accepta că aceasta putea fi spusă numai de unul ce n-a cunoscut pe Hristos. Și nu pot să nu-i dau dreptate. Duhovnicia nu este un magazin de subansambluri spiritualizate, așezate ca un mecanism de susținere a umanului și atât. Asta ne spun, de fapt, toate Duminicile de după Rusalii. Duhovnicia este dobândirea Duhului Sfânt, după minunatul gând al Sfântului Serafim de Sarov, trăirea Lui ca o realitate care convertește continuu pe om la Dumnezeu. Temei? Scriptura. Luați și citiți, gândiți, trăiți. Începeți cu acest capitol, al 6-lea din Evanghelia după Matei. Merită trăit!
