Suntem în Duminica a treia după Rusalii. Textul Evangheliei face amintire de grijile vieții și purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Matei 6.22-33).
Din textul Apostolului îmi bucură inima un verset. „Iar nădejdea nu ne face de rușine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Romani 5.5). Am tot vorbit despre Pogorârea Duhului Sfânt, despre rodul Său în lume. Nașterea Bisericii, hrana sufletească pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Sfintele Taine, Liturghia și dragostea prin care creștem, smerenia și bucuria deopotrivă.
Toate sunt legate în Duhul Sfânt. Dar cât de minunat sună adevărul acesta: nădejdea nu ne face de rușine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Învierea Domnului leagă, așadar, inima lui Dumnezeu cu inimile noastre, prin Duhul Sfânt, într-o neostoită rodire de iubire. De aici grija zilei de azi. Lipsiți de inimă și de Duh Sfânt cum am putea să rodim nădejdea?
Deznădăjduiți, cum am putea să rodim iubire? Un soi de cerc vicios al ruperii de Dumnezeu, o metastază de suflet rănit în încercarea de a înlocui Duhul lui Dumnezeu cu duhurile idolilor care ne sunt propuși pe post de dumnezei soft. De aici spasmul de viață în care ne trăim iluziile. Renunțarea la vis și viitor a copiilor noștri, ambuscați în examene „capcanate” de incompetență și ifose de excelență, teribila lor atârnare de note și tabele cu eficiențe inventate, deruta în care-i îmbibăm an de an, făcând din examenele lor prilej de hot news dovedesc, a câta oară, că înlocuim nădejdea cea de la Duhul Sfânt cu nădejdi false, oportuniste și caricaturizate.
Să le reamintim copiilor că nădejdea vieții lor nu se poate naște doar din eforturi personale ci din împreună- lucrarea cu Hristos. Că este fundamental să învețe să facă echipă cu Dumnezeu și în toate ale vieții lor se vor simți împliniți.
Căci nădejdea cea după lucrarea în Duhul Sfânt a iubirii nu cade niciodată, nu rușinează și nu se epuizează în incandescentul unor momente induse de societate. A nădăjdui nu înseamnă a visa cu ochii deschiși ci a lucra, cu inima deschisă la Dumnezeu, la împlinirea voii Lui în voia ta.
E greu, veți zice. Dar ce mai este ușor într-o lume ușuratică? A nădăjdui înseamnă, până la urmă, să dai greutate de Duh Sfânt iubirii. A învăța să trăiești în cea mai de preț condiționare. A bătăii inimii tale de dragul inimii Lui, a lui Dumnezeu.
Cred că e momentul să ne odihnim de falsele nădejdi. Să lucrăm la mântuirea noastră asumând, iubitori, darul nădejdii dat nouă de Duhul Sfânt, în inima noastră.
Publicitate
Publicitate
