„Cine n-are ce mânca, știe când începe postul”, spune un proverb înțelept. La prima citire, nu se prinde înțelesul. De aceea sună mai bine reversul: „Cine are ce mânca, nu mai știe când începe postul”.
Într-adevăr, atunci când ai ce mânca, din abundență, ispita de a uita de post este mare. Iar atâta mâncare și risipă de mâncare, ca acum, nu a fost niciodată.
O altă vorbă spune: „Doamne, dă-le potrivnicilor bine, ca să uite de mine”. Dar diavolul deturnează această rugăciune, într-un mod viclean: „Doamne, dă-le oamenilor bine, ca să uite de Tine”. Când omului îi merge bine, ispita de a se încrede în sine și de a uita de Creator este tot mai mare.
Nu vreau să spun că acum trăim vremuri ușoare, dar, totuși, abundența, îmbuibarea, epatarea, toate ne-au dus spre înrobire trupească și sărăcire spirituală. Și nu e bine. E de-ajuns să ne uităm prin școlile noastre. Numărul elevilor violenți, tatuați, drogați este în creștere. Toate din răsfățul exagerat al părinților lor.
Or, postul este „tratamentul” cel mai bun pentru refacere spirituală. El ne ajută să ne redescoperim sufletul și să ne reîntoarcem către Dumnezeu.
Duminica aceasta „se lasă sec”, pentru că de luni începe Postul Mare. Alimentația noastră va „seca”, de bună voie, de tot ce este de proveniență animală, ca astfel să „secăm” robia față de trup. În schimb, postul ne îmbogățește sufletul cu răbdarea, cu înfrânarea, cu smerenia.
Suntem făcuți din pământ, care, fără cele spirituale, se face noroi. Dar dacă lăsăm ca Soarele Hristos să ne lumineze, ne vom curăța, iar pământul din noi va rodi și sufletul va înverzi.
Căci frumos spune proverbul: „Când soarele izbește, noroiul lucește”. Adică, în acest caz, când omul postește, sufletul strălucește!
