Mitropolitul Laurentiu, predica de Rusalii

La cincizeci de zile după învierea Domnului, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, Cel făgăduit de către Mântuitorul Iisus Hristos (In. 15, 26), S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, în chip de limbi ca de foc (Fapte 2). Minunea Cincizecimii a avut o întreită înrâurire asupra acestora, făcând din cei ascunşi, de teama iudeilor, neînfricaţi propovăduitori în faţa împăraţilor păgâni şi martiri ai lui Hristos, primind apoi darul vorbirii în limbi, cât şi posibilitatea de a împărtăşi şi altora darul Duhului Sfânt primit. Ziua Cincizecimii devine astfel ziua consacrării, a „hirotoniei” de sus a Sfinţilor Apostoli, ca binevestitori ai Evangheliei şi iconomi ai tainelor dumnezeieşti, în instituţia divin-umană, Sfânta Biserică, întemeiată în chip nevăzut pe Cruce, iar în chip văzut prin botezarea celor „ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41), care au format prima comunitate creştină, Biserica din Ierusalim.
Pogorârea Duhului Sfânt a fost o lucrare necesară în iconomia mântuirii, continuând lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Dumnezeu Tatăl, Creatorul, este „Făcătorul cerului şi al pământului, al celor văzute şi nevăzute”, Dumnezeu Fiul, este Mântuitorul, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri”, iar Dumnezeu Duhul Sfânt, este Sfinţitorul şi Desăvârşitorul creaţiei, care lucrează per­manent, prin harul Său, în Sfintele Taine ale Sfintei Biserici, ajutând pe om şi întreaga fire în urcuşul spre culmea sfinţeniei şi asemănării cu Dumnezeu, ideal împărtăşit încă de la creaţie.
Harul divin mântuitor este o energie necreată, care emană veşnic din Dumnezeu şi se actualizează în noi prin darurile Duhului Sfânt.
Pentru a ne câştiga mântuirea subiectivă, perso­nală, făcându-ne părtaşi de mântuirea obiectivă, săvârşită odată pentru totdeauna de către Hristos, prin Jertfa Sa de pe Golgota, avem nevoie de har, ca putere dumnezeiască. Avem nevoie şi de credinţă, prin care să conlucrăm cu harul, şi nu în ultimul rând de fapte bune, care vor rezulta în urma acestei împreună lucrări, numita teologic sinergie.
La Cincizecime nu s-a întemeiat doar Biserica, ci s-a instituit şi ierarhia sfinţitoare, care se constituie din acele persoane chemate, sfinţite prin hirotonie şi trimise să propovăduiască Evanghelia şi să sfinţească la rândul lor pe credincioşi şi viaţa acestora (cf. Mt. 28, 19). Tot atunci s-a fundamentat şi lucrarea sfinţitoare a Bisericii lui Hristos, adică au fost rânduite de către Mântuitorul cele şapte Sfinte Taine, care sunt acele „lucrări văzute”, ce purifică, vindecă şi sfinţesc fiinţa umană în integritatea ei dihotomică, trup şi suflet. Aceste Sfinte Taine sunt mijloace pentru câştigarea mântuirii, unele absolut necesare, precum Botezul şi Euharistia.
Cele trei taine, numite ale iniţierii creştine, Botezul, Mirungerea şi Euharistia, sunt primele trepte ale vieţii spirituale. Prin întreita afundare în apa sfinţită a Botezului, cel născut după trup se naşte din nou pentru „viaţa în Hristos”, murind şi înviind împreună cu Hristos (Cf.Rom. 6, 3). Moare omul cel vechi şi înviază omul cel nou. Harul Botezului şterge păcatul strămoşesc şi cele personale ale adulţilor, făcându-1 pe noul botezat membru al Bisericii, adică „mădular al Trupului tainic al Domnului”. Sfânta Taină a Mirungerii, primită îndată după botez, aduce „întărirea în viaţa cea nouă în Hristos”, prin ungerea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale simţurilor. Se pecetluiesc cu „pecetea darului Duhului Sfânt”: fruntea – spre luminarea minţii, nasul – spre a simţi buna mireasmă a darurilor duhovniceşti, gura – spre a-L mărturisi pe Dumnezeu, urechile – spre a asculta cuvântul lui Dumnezeu; pieptul – spre a-L iubi pe Dumnezeu, spatele – pentru a-i dărui lui Dumnezeu şi puterile fizice; mâinile – pentru a lucra cele bine plăcute lui Dumnezeu şi picioarele – pentru a umbla în căile Domnului. Cel născut şi întărit în viaţa în Hristos se uneşte cu Hristos, devenind „hristofor” sau purtător de Hristos, prin taina Sfinte Euharistii. Euharistia este şansa vieţii noastre, hrănă cerească, masa împărăţiei cerurilor.
Haina curată a Botezului fiind apoi întinată de păcat se poate curaţi prin „baia lacrimilor”, ca „al doilea botez”, adică prin Taina Mărturisirii, care ne permite apoi accesul la unirea cu Hristos, prin Sfânta împărtăşanie.
Celor care doresc să-şi unească dragostea pentru a vieţui în Hristos, harul divin în cadrul Tainei Cununiei le binecuvântează, temeiniceşte şi sfinţeşte familia.
Celor în suferinţă, Taina Sfântului Maslu le oferi harul tămăduirii sufleteşti şi trupeşti.
Taina Hirotoniei dă celor chemaţi harul împlinirii celor trei lucrări, asemenea slujirilor Mântuitorului: slujirea învăţătorească, cea sfinţitoare şi cea conducătoare. Prin aceasta le ajută să-şi câştige viaţa cea veşnică. Lucrarea Harului divin, care se revarsă cu îmbelşugare la Praznicul Rusaliilor, cuprinde şi susţine întreaga făptură a omului, ajutându-l să-şi câştige viaţa cea veşnică.
† Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul
Sursa: Mitropolia Ardealului