Apostolul adus sprijin Evangheliei duminicii acesteia, fixată între Joia Înălțării și Rusalii, dedicată Părinților de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) este o scrisoare de iubire.
Pavel, Apostolul lui Hristos, cheamă la Milet pe preoții prieteni din Efes. Da, Miletul care ținea în el experiența unei cetăți plină de știință și filozofie, Thales fiind unul dintre cei care aveau să schimbe geometria și măsurarea distanței pe mare. Și nu era singurul care înnobilase cetatea. Astăzi, un loc marcat de ruinele Sfintelor locașuri de altă dată, păstrează boarea de iubire ce mișcă sufletul oricărui creștin ce se apropie de locul sinodului la care Pavel, apostolul, chema pe preoții din Efes înainte de a relua calea pe mare spre Ierusalim și mai departe.
Textul, cuprins în Faptele Apostolilor (20.16-18; 28-36), bucură prin căldură și cordialitate. Știa că-l așteaptă lanțuri și necazuri, dar nu gândea deloc la viața sa, nici la prețul ei „ci cum să-mi închei drumul și slujirea pe care le-am primit de la Domnul Iisus, ca să mărturisesc Evanghelia harului lui Dumnezeu” (F. Ap 20.24).
Nici viitorul bisericii locale din acea parte a ecumenei legate de Mediterana nu îl descrie încurajator. Le spune lor, și nouă deopotrivă: „Fiți atenți la voi înșivă și la toată turma peste care v-a așezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care și-a câștigat-o cu însușii sângele Său. Știu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi cruzi care nu vor cruța turma, se vor ridica dintre voi oameni care vor da învățături rătăcite ca să-i tragă pe ucenici după ei” (F.Ap. 20. 28-30).
Cruzimea lupilor umani mai neliniștitoare decât propriile suferințe? Fără îndoială, privirea apostolică a Sfântului Pavel, sprijinită de lucrarea Duhului Sfânt, bătea departe. Cele mai surprinzătoare cuvinte pe care le conservă acest text sunt, însă, cele care fac amintire de o spusă a Mântuitorului nepăstrată în Evanghelii. Pavel amintește aceste cuvinte astfel: „V-am arătat în toate că trebuie să vă osteniți să-i ajutați pe cei slabi și că trebuie să vă aduceți aminte de cuvântul Domnului Iisus care zicea: Mai fericit ești când dai decât atunci când iei” (F.Ap. 20. 35).
Îndemnul este limpede. A împrăștia din bogăție cu Hristos e bogăția reală. Neuitând nici o clipă că sensul vieții creștine este osteneala pentru aproapele, nu pentru a-i cultiva lenea, ci dragostea de Împărăție! Pentru aceea a veghea și a rememora făptuirile sfinților, a te ruga cu ei, sunt gesturile unei iubiri fără sfârșit, o iubire care crește și desăvârșește Biserica.
