Evanghelia Duminicii acesteia, numită și Duminica Sfintei Cruci, e fixată în parcursul postirii precum un refugiu în coama muntelui la vreme de furtună. E taina menținerii noastre în viață, printr-o ancoră cerească, la vremea dependenței de prea mult lumesc, în care trăim acum. Dintre toate propunerile de supraviețuire pe care ni le aduce dinainte lumea, Crucea rămâne singura care ne trece în veșnicie. Ceea ce am uitat cam de multișor. Luați seama la cuvântul Evangheliei ce-l citim la vremea Liturghiei. Nu suntem chemați la o cruce obligatorie ci la asumarea în libertate a propriei vieți. Imperfecte, deseori. Fals perfecte, alteori.
Hristos Domnul nu e un dictator de mucava pentru niște suflete de mucava ci e Cel care ne dăruiește prin Cruce puterea de a ne purta crucile noastre. Pe care, deseori, le identificăm cu suferințele noastre. Dacă rădăcina suferințelor noastre nu poartă pe fibrele sale mugurii crucii nu se împlinește în Crucea Lui. Se ratează în falsa noastră părere despre cruce și suferință. Lucrând în taina crucii, sufletul omului primește măsura iubirii. Află, tot Domnul nostru o spune, că omul nu poate da nimic în schimb sufletului său (Mc. 8.37) și că rușinarea de Crucea Lui e singura formă de moarte spirituală din timpul vieții (Mc. 8.38). Luați aminte la tot ce ni se propune de jur împrejur. Un soi de evanghelie a ruperii de Cruce, a rușinării de ea, o năucitoare și perversă rușinare de Dumnezeu. Nu vorbiți despre Dumnezeu, nu credeți, nu vă expuneți și toate celelalte. Refrenul unui drastic imn de refuzare a Mântuitorului, un refuz care face mult mai mult decât imnologia falsei libertăți în care ne scăldăm auzul. Nu. Nu există Libertate fără Cruce, fără asumare și responsabilizare.
Priviți spre lamentabila ratare a libertății în care ne scufundăm azi, după 30 de ani de la cea mai amplă mișcare de eliberare de sub comunism- care propunea propria viziune a libertății umane. Nenorocirea crescută malign în mijlocul gândirii noastre, libertate fără responsabilitate, spre aceasta ne conduce. Spre o fractură adâncă în inimile și viețile noastre. Libertatea care nu aduce fericirea de a o trăi în deplină comuniune cu nedreptățiții și uitații, care nu te leagă de Înviere nu are nimic de a face cu adevărul. E doar o libertate a dreptăților de conjunctură, din care, din nefericire, se hrănesc ideologiile și politicianismele ieftine. Adevărata Libertate trece cu noi moartea. E parte din exercițiul Învierii noaste, fără de care rămânem rușinați dinaintea Tatălui Ceresc. Cred că de aici trebuie să reîncepem să ne gândim libertatea. Din durata ei veșnică, legată, prin Cruce de Hristos.