Nu. Nu este o simplă întrebare „încuietoare”. Este modul în care, reflectând la firea umană, Dumnezeu-Omul ne spune și prin interogație rațională că nu avem cum ne înlocui voința în mântuire prin simplă vorbărie, prin simplă declamare a Legii celei vechi ori a celei noi. Unicitatea sufletului nostru nu poate fi falsificată prin nimic. Nu există „binare” de viață și cine a gustat din iertare și purtarea Crucii – căci ea este prăznuită în Duminica aceasta din Post – știe răspunsul. Omul nu poate da la schimb nimic cu sufletul său atunci când îl asumă, îl conștientizează.
Textul Evangheliei Duminicii acesteia (Marcu 8. 34-38; 9.1) ne vădește un adevăr mântuitor. Suntem oameni în măsura asumării crucii ca exercițiu în urmarea lui Hristos. Sub cruce ori pe cruce. Variantele dramaticei noastre asumări. Cu ascultare și în ascultare. Cu nădejde și în iubire, iubirea fiind măsura nădejdii răstignite.
Crucea ca un bisturiu care taie adânc în conștiința noastră pentru a vindeca lehamitea în trăirea căutării mântuirii. Îmi pare atât de actuală această reafirmare a fundamentului trăirii crucii ca o minune a împlinirii umane încât nu poți să nu-I dai dreptate Mântuitorului. E limpede că nimic nu poate valora cât sufletul tău dacă îl transformi în cosmosul tău întreg. Nu. Nu defectat de egoism, ci ranforsat de iubire. Nu. Nu caricaturizând iubirea în rictusuri obscen- liftate, ci trăind-o în taina vieții prin cruce. Asumat. Coerent și lucid.
Hristos nu propune crucea ca un mesaj al unui aspect ludic al vieții. Ci ca unica pârghie sacră a mișcării lumii spre Împărăția Sa. Nu ai cum altfel să intri în Rai, decât trecând prin moarte, așa cum nu poți fi al cerului, decât străfulgerând în Duhul Sfânt lutul din care ești. Rictusurile de fericire nu înlocuiesc fericirea reală. Așa cum sufletul nu poate fi înlocuit de descrierea lui ori teoretizarea lui.
De aceea Domnul Hristos ne pune ca unitate de măsură a sufletului Crucea Sa. Suntem oameni în măsura în care sufletul nostru se modelează după măsura Crucii Lui. De aceea ni se pune dinainte la vreme de postire. Pentru e ne smeri și înțelege că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea, dar și că bucuria este măsura judecății lumii acesteia. Postim, dar o facem bucurându-ne. Cumpănind sufletului nostru nevoința cu măsura Crucii. Mereu mai mici decât Dumnezeu în suferințe și nevoință, dar mereu dispuși să-I purtăm neodihna prin odihnirea Lui în iubirea noastră.
La vreme de post și nevoință, Domnul Hristos vorbește despre luarea Crucii și purtarea ei. Și pentru că pare că nu am înțeles, urcă Golgota, îngăduie pătimirea, Se lasă prins în cuie și rănit de moarte de răutatea noastră. Crucea Lui dă măsura iubirii Celui ce este Iubirea. Crucea mea, măsura omeniei mele. Dă-mi, Doamne, să știu câtă iubire îmi poartă crucea mea către Tine. Și crește-mi iubirea!
