Suntem în prag de Așteptare. Ca să ne fie ușor mai ușor postul, Domnul Hristos ne așază în rând cu Apostolii și ne povestește ceea ce ar trebui să știm: aproapele e viața noastră! Ne oferă cheia Întrupării Sale.
Era nevoie de El să ne arate că suntem datori unii altora cu dragostea activă, dinamică, dătătoare de soluții, nu doar conservatoare de false tradiții. Ca să ne redea credința în Dumnezeu, El ne redă chipul lui Dumnezeu din om la îndemână. Într-un muribund ocolit de toți. Oameni care ocolesc cu argumente teologice. Care au motive religioase pentru a nu fi alături de El. Pentru că orice transformare a credinței în balast funcționăresc dăunează grav omeniei și credinței.
De altfel, cred că aceasta este cea mai de preț lecție a Evangheliei acesteia. Înțepenirea în normă religioasă duce la moartea sufletească a omului credincios. Îi vedem sub ochii noștri pe cei care clamează credința pe care au fixat-o în clema corectitudinii, citării și înțepenirii în proiect duhovnicesc. Îi vedem și pe cei care cred că fixarea atenției numai pe acțiuni sociale reprezintă culmea încredințării misiunii creștine. Ce știm din toată experiența istoriei creștine este că ambele extreme dăunează înțelegerii Evangheliei. Că a prinde în viața creștină modelul „samarineanului milostiv” nu înseamnă numai a ști sau a face, ci mai ales a ști ce să faci.
Evanghelia aceasta trimite către casa lui Lazăr, din Betania, acolo unde Marta și Maria îngrijeau de un „han” precum cel în care se vindecă cel căzut între tâlhari. Tâlhăriții de sistemul funcționăresc al corectitudinii religioase se întâlneau cu iubirea fără margini a celor care se pun la dispoziția oamenilor de dragul iubirii care îngrijește.
Domnul Însuși va beneficia de dragostea lor găzduitoare. Pentru că a posti înseamnă a-L găzdui pe Hristos care vine către noi, care luminează cu prezența Sa culmea Betleemului. Către care ne îndreptăm. Către care ne îndreptăm cu grija de a nu lăsa pe marginea drumului pe cei căzuți, pe cei răniți, pe cei care abia mai suflă.
Aceasta este taina Samarineanului care străbate lumea. Atenția la omul în agonie. Mereu dispunerea sufletului în așteptarea posibilității de a face Binele ca Bine. În taina aceasta stă toată puterea de har a Bucuriei creștinismului. Nu suntem chemați ca prin post să facem un soi de „patinaj nutrițional”, ci să străbatem un Munte. Muntele indiferenței celor din jur cu puterea smereniei care dăruiește și îmblânzește răul.
Prin lecția aceasta Postul nu mai este doar post, ci o așezare în poziția de găzduitor al Venirii Mântuitorului. Fiți gazde bune, bucurați pe Pruncul ce vine, știind că a și venit!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
