1.3 C
Sibiu
duminică, decembrie 15, 2024

Pr. Constantin Necula: „Veniți, că iată, toate sunt gata (Luca 14. 16-24)”

Cele mai citite

Suntem tot mai aproape de momentul Betleem, de amintirea liturgică și luminoasă a Nașterii Domnului Hristos. În acest context, Duminica aceasta poartă numele de Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, iar textul Evangheliei Duminicii acesteia poartă, definitoriu, numele de Pilda celor poftiți la cină (Luca 14.16-24). Nu e simplă contextualizare a înțelesului Venirii Domnului Hristos, ci și exercițiul de educare a memoriei noastre, personale și colective. Este atragerea atenției asupra faptului că nu suntem accidente genetice, simplă răbufnire mesianică ori o încrengătură de oameni, ci suntem, fiecare în parte și în întreg, o istorie de sentimente și așteptări, de orizonturi culturale și sufletești deopotrivă. Că lumea este un complex dinamic de trăiri, de biruințe și înfrângeri, de rugăciuni și tăceri. Nu toate vinovate.

Un om oarecare face cină. Cină mare. Și cheamă pe mulți. La ceasul cinei, sluga anunță: Veniți, că iată toate sunt gata! Nu este identic textul acesta cu acela al nunții făcute de împărat fiului său (Matei 22. 2- 14). Aici Hristos vorbește numai de o cină și de cei de aproape. Un singur slujitor, o singură chemare, o singură cină. Refuzurile celor invitați seamănă însă: o țarină, cinci perechi de boi și o căsătorie. Lucruri care, desigur, nu se fac de azi pe mâine și care puteau fi oferite ca scuze unei neparticipări înainte de timpul cinei. Scuzele sunt credibile. Timpul acestor scuze este neatent ales.

Stăpânul, om oarecare, se mânie și trimite sluga să cheme din pieței și ulițe pe săraci, neputincioși, pe orbi și pe șchiopi. Slujitorul o face. Și tot mai este loc. Iar omul-stăpân ce făcuse cina atât de mare, încât pare că încape o lume întreagă trimite omul-slujitor să cheme pe toți, să-i silească să intre la cină. Ca să umple casa. Căci sensul era acela al bucuriei, nu al săturării. Sensul era al comuniunii nu al lăudării vreunor bucate. Și Domnul conchide prin glasul omului-stăpân: „Niciunul dintre bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea!” (Luca 14.24). Sensul, în lumina urcușului duhovnicesc ce-l străbatem, spre Betleem, e simplu.

Evanghelia se deschide către cei care nu refuză Cina la care sunt chemați și nici prietenia și nici apartenența la neamul stăpânului nu este salvatoare dacă nu este activată și trăită prin voință proprie. Este limpede oricui că Domnul are dreptate. A lucra la chemarea lui Dumnezeu nu ține nici de statut social și nici de geografia așezării într-un loc sau altul. Ci de disponibilitatea de a renunța la al tău pentru al Lui, de a răspunde „prezent” când te cheamă. Am înțeles de mult că pilda aceasta este despre cum să ne scuzăm credibil necredința ori despre cum să facem din preocupările noastre priorități majore ale refuzului lui Dumnezeu. Nu. În ciuda orgoliilor noastre de a ne crede cineva, nu suntem Dumnezeu. Iar când cineva refuză chemarea Lui e mai de plâns decât orbii, șchiopii ori neputincioșii, oricâte pământuri, perechi de boi ori soții ar purta în averea sa.

Nașterea lui Hristos ne aduce aminte că de chemat suntem chemați toți. Răspunsul ne aparține! Nu putem da vina pe El pentru neatenția noastră.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Asmita Shrestha. Nepaleza care dă un plus de eleganță sibiencelor

Îi vedem tot mai frecvent printre noi. Livrând mâncare, lucrând în construcții, în domeniul ospitalității sau oriunde altundeva unde...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect