De la Revoluția franceză din 1789 se tot vorbește despre egalitate. Și nu e rău. Dar, totuși, să nu uităm că egalitatea nu trebuie să elimine complementaritatea.
Dumnezeu ne-a creat egali, dar nu identici. În comunism, egalitatea a fost dusă la extrem, unde numai dictatorii erau „diferiți”. Or, egalitatea nu trebuie să ducă la uniformitate confuză. Fiecare are darul lui, identitatea lui.
Faptul că Dumnezeu ne-a creat egali, dar și complementari, ne este descoperit în pilda talanților. Slujitorii nu au primit același număr de talanți. Dar asta nu a înseamnat discriminare. Ei au primit numai cât au putut duce.
Fiecare om se naște cu talanții (talentul) lui, fără a fi favorizat sau nedreptățit cu ceva. De fapt, nu poți să spui cine este mai câștigat. Mult ți se dă, mult ți se cere. Puțin ți se dă, de puțin vei da socoteală.
O mare greșeală pe care o facem astăzi este confuzia dintre complementaritate și discriminare. Mulți evită complementaritatea din frica de a nu discrimina. Or, complementaritatea apropie, în timp ce discriminarea îndepărtează.
Biserica susține armonia dintre egalitate și complementaritate, condamnând discriminarea. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, dar suntem și diferiți. Toți credincioșii primesc „talantul” preoției universale prin Botez, dar nu toți primesc „talantul” preoției speciale prin Hirotonie. Bărbatul și femeia sunt egali la mântuire, dar și complementari în slujirile lor. Femeia are „talantul” mântuirii prin nașterea de prunci, pe care nu-l are bărbatul. Unii bărbați au „talantul” Hirotoniei, pe care nu-l are femeia. Toate aceste diferențe, rânduite de Sus, nu creează discriminări, ci complementaritatea slujirii.
Sf. Pavel se întreba: „Oare toți sunt Apostoli?”. Adică toți au aceiași talanți? Nu. De ce? Ca să avem nevoie unii de alții! Și, purtându-ne reciproc sarcinile, să împlinim Legea Lui Hristos.
