La Rusalii prăznuim pogorârea Sf. Duh. Noi, ortodocșii, spunem „Sf. Duh”, iar greco-catolicii, „Sf. Spirit”. Oare cum este corect: Duh sau Spirit?
Un răspuns simplu spune că, și un termen, și altul, desemnează aceeași Persoană din Sf. Treime. Nu există nicio contradicție.
Totuși diferențe există. Cuvântul „duh” vine din slavonă, iar cuvântul „spirit” din latină. Școala Ardeleană a mers pe varianta latină. Numai că limba noastră are, în sine, o bogăție și o semantică complexă.
Limba noastră a păstrat multe cuvinte similare, atât din latină, cât și din slavonă, dar fără a le confunda. Părintele Stăniloae spunea că fiecare cuvânt românesc are, în el, şi un conţinut de taină. Și cele două cuvinte, deși sunt similare, au nuanțe diferite, vizibile mai ales la derivatele lor.
De exemplu, între „duhovnicie” şi „spiritualitate” nu poate exista confuzie sau excludere recicrocă. Fiecare are înţelesul lui: primul, un înţeles exclusiv bisericesc, cel de-al doilea, un înţeles preponderent cultural. Între ele există atât o distincţie evidentă, cât şi o complementaritate necesară. De aceea Heidegger spunea că limbajul este casa fiinţei.
La fel, dacă spunem că un om este „duhovnicesc”, înţelegem că el este un om cu o viaţă religioasă deosebită. Pe când, un om „spiritual” l-am putea percepe şi ca un om religios, dar nu neapărat. El poate fi un om cu preocupări filozofice de orice natură.
Mircea Vulcănescu scria că în viaţa spirituală mişcarea se face de la om către valoare, în vreme ce, în viaţa duhovnicească, iniţiativa o are Dumnezeu.
Exemplele pot continua. Ideea este că „spiritul” nu determină explicit o realitate ontologică distinctă de cea a materiei și nu se referă neapărat la cea de-a treia Persoană divină. De aceea, românii ortodocși, chiar și cei romano-catolici, au considerat mai potrivit cuvântul „Duh” pentru desemnarea Persoanei treimice, pogorâtă la Rusalii.
Dar, în esență, important este să Îl adorăm cum se cuvine.
