Râvna pentru Dumnezeu și lipsa de cunoaștere

În Duminica în care se face amintire de vindecarea a doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34, 9.1) Apostolul ne pune în gardă asupra conștiinței mărturisitoare. Textul de la Romani 10.1-10 face amintire de zel și cultura credinței, de nevoia de echilibru duhovnicesc în asumarea mărturisirii. Cuprinde în e cea mai succintă și luminoasă mărturie: „Acesta este cuvântul credinței pe care îl propovăduim. Căci dacă vei mărturisi cu gura ta că că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10.9-10). Pare greu să redescoperi credința în vuietul vremii de acum, în strașnica tulburare a Gadarei, cea care creditează mai mult creșterea porcilor decât devenirea oamenilor. Un sindrom de care se leagă textul paulinic care îndeamnă (Romani 10.2) la aducerea în echilibru a inimii râvnitoare cu rațiunea cunoscătoare. Omul nu poate fi al lui Dumnezeu decât întreg, curățit de patimi și împlinitor al voii lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu nu este ura ori răutatea, fidelitatea triumfalistă ori fundamentalismul lipsit de rigoare. Omul religios care nu asumă cultura credinței sale, conținutul său de credință este vrăjmaș propriei mântuiri. Nu stereotipiile ori clișeele ori citările din Evanghelie ori din sfinți ori din înțelepți sunt soluția îndreptării dramei în care trăim. Ci schimbarea vieții, convertirea la credința legată de Înviere. Pentru că lumii de astăzi, înnebunită de moarte și frică de moarte, Învierea i-ar fi singurul balsam, acolo lovește și necredincioasa și falsa filozofie e vremii. Râvna de a face binele nu exclude ratarea binelui. Ca într-un ATI infestat de virusul fricii, viața noastră pare că nu are sens atunci când râvna este ruptă de cunoaștere. Cine acuză creștinismul de limitare a cunoașterii a stat de vorbă doar cu râvnitori fără subiect, care l-au transformat pe Dumnezeu în obiectul idolatriei lor nu în subiectul iubirii fără sfârșit. Când judeci fără să cunoști, fără să asumi subiectul cunoașterii cu iubire, riști să te îmbraci în toga penibilului. Suntem ai cunoașterii. În chip și asemănare suntem tensionați în căutarea Adevărului. Râvna presupune suportul cunoașterii. Altfel zdrențuiești haina Botezului. Și, gol fiind, te asemeni celor doi din Gadara, pe când încă nu se vindecaseră…Cu ei, cu locuitorii mormintelor.