Evanghelia Duminicii acesteia se scrie între două reacții umane. Un tânăr care întreabă ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Și reacția lui Petru, maturul dintre Apostoli, care, auzind cât de grea e totuși mântuirea, întreabă ce răsplată vor avea ei, ucenicii, pentru urmarea Lui. (v. 27-28. În ambele situații Mântuitorul insistă să spună că, dincolo de efort personal, mântuirea e legată de o disponibilitate activă de a forța mâna lui Dumnezeu de a dărui veșnicia. Și că momentul judecății, atât de tandru numit de Hristos ca fiind „înnoirea tuturor lucrurilor” (v. 28), ține de iconomia lui Dumnezeu nu de economia faptelor noastre.
Sfântul Ioan Scărarul scria, referitor la osârdia pentru mântuire: „Atletul lui Hristos trebuie să cunoască cine sunt vrăjmașii cu care trebuie să se lupte, păstrând o oarecare distanță între ei și cu care poate să se războiască corp la corp. Uneori lupta ne încununează, alte ori părăsirea luptei ne face neiscusiți. Dar astfel de lucruri nu se pot învăța prin cuvânt, căci n-am fost creați toți pe aceeași măsură” (Scara, Timișoara, 1994, p.487). Mântuitorul spune că, în fond, mântuirea nu este o simplă înșiruire de cuvinte, de citări ori de filosofare întortocheată. Pentru a te mântui trebuie să faci ceva fundamental, să lași din viața ta deoparte o biruință personală la care ții, atât de mult încât aproape că ai senzația, fundamentală, că e singurul, unicul mod prin care ești reprezentat în viață. Bogăție, carieră, cultură acumulată, experiență…Dacă ele nu sunt dăruite săracilor și, prin ei, lui Dumnezeu, nu sunt prilejuri de mântuire ci de blocare a lucrării Duhului Sfânt. Cât de minunat surprinde aceasta Sf. Nicolae Velimirovici în cartea sa Dicționarul Vieții veșnice: „O coajă de pâine uscată din mâna lui Dumnezeu este mai dulce decât toată slava și decât toată stăpânirea lumii din mâna diavolului. Orice om care se ține cu orice preț de Dumnezeu este mai bogat și mai slăvit decât diavolul. Ce priveliște de râs, să caute un bogătaș să primească ceva din mâna unui cerșetor! Dumnezeu este cu adevărat bogat și după El, bogați sunt îngerii, apoi oamenii, apoi viețuitoarele, plantele, zăcămintele. Orice făptură a lui Dumnezu are ceva ce a primit din vistieriile Lui. Numai diavolul nu are nimic, nu are decât ce fură.”(op.cit, Egumenița, 2014, p.65)
Hristos îndeamnă să nu ne grijim de bogății și de răsplătiri. Să rămânem oamenii Lui, bogăția Sa ne este prea îndeajuns! Răsplata, Viața Veșnică!
Pr. Constantin Necula
Publicitate
