Întâlnirile lui Ioan cu Domnul sunt remarcabile. Dintâi prunc în pântecele maicii sale. Tresaltă. Om al bucuriei interioare și al forței de a identifica Harul lui Dumnezeu. Nu e o simplă reacție a recunoașterii. Mereu m-am gândit că prima închinare i se arată Domnului de la Înaintemergătorul Său. Ca un semn. O aprindere de far în întuneric. Din apa creației un fulger care ne aduce aminte de Lumină. De ruperea pământului de cer.
Tremurul său în pântecele maicii sale îl apropie de cunoașterea directă a Dumnezeu-Omului. Apoi dispare. Ca și Domnul după momentul din Templu de la 12 ani. La Ioan se împlinea o viață de ascet. Știm că tatăl lui, Zaharia, avea să fie ucis de preoții de la Templu. Poate pentru că susținea că venirea lui Mesia, despre care avea certitudini, va trimite în derizoriul Templul și întregul sistem ritualic ce-l susținea îi va fi adus moartea.
De unde și reflectarea în propovăduirea lui Ioan, la Iordan, a întregii teologii profetice a Venirii lui Mesia care sfințește lumea și face din ea Cosmos nou, lume nouă. Cu o latură deschisă către Împărăția lui Dumnezeu.
Ioan, fiul preotului ucis dinaintea mesei Altarului Templului, nu uită că misiunea lui nu e doar să vestească. Ci și să arate, să indice, să descopere. El nu este doar Înaintemergătorul, ci și Botezătorul, care prinde în mâinile sale apa care pecetluiește Venirea Mielului lui Dumnezeu. Un Miel ceresc care intră în Iordan ca într-o scăldătoare ce-i vestește Jertfa. Un Miel născut, ca toți mieii de jertfă, în Betleem. Adorat de magi și păstori, vestit de îngeri și apoi… căutat de Irod spre a-L ucide. Uitat. Pierdut parcă întru totul, pentru ca nu cumva memoria vreunui alt Irod să-i ia viața. Viața Sa care a devenit viața noastră.
Ioan, profetul ascet. Fără îndoielile lui Ilie. Știind că are o menire. Știind că moartea lui va deschide calea pornirii lui Mesia, Iisus Hristos, întru propovăduire. Că ultimele sale cuvinte rostite public – „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”- vor fi cele dintâi rostite public de Mielul lui Dumnezeu. Venit să ridice păcatele lumii.
Știa Ioan de ce moarte avea să moară Hristos? Pentru el lucrurile erau simple. De aceea moartea sa prin tăierea cinstitului său cap îi oferă accesul la cea mai de preț întâlnire cu Hristos. Coborând în locuința morții, Ioan va fi făcut ce știa să facă. A propovăduit! Știa că Mesia nu a venit doar să schimbe obiceiuri și credințe, ci să schimbe condițiile ontologice ale existenței, cum se exprima Părintele Dumitru Stăniloae.
Acolo, în taina iadului biruit, Ioan a înțeles deplin că înainte-mergerea sa s-a împlinit. Din azurul Iordanului, în cel al Cerului. A avut dreptate. Hristos este Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii!
