Apostolul ce însoțește Evanghelia Duminicii a V-a după Paști, numită a Samarinencei (Ioan 4, 5-42), povestește în ce mod anume crește Biserica dinspre Ierusalim spre neamuri, oamenii din Fenicia, Cipru, Cirene și Antiohia (Faptele Apostolilor 11.19-30). L
ucrarea lui Barnaba și Pavel din Tars, adus de cel dintâi la Antiohia, dă roade, un an întreg ei propovăduind și mulțimi de oameni ascultându-i și primind Evanghelia. Acolo, în Antiohia, li s-a spus dintâi ucenicilor lui Hristos creștini. Un nume care-i leagă direct de Hristos. din Epistolele pauline putem înțelege cam ce anume îi schimba pe oamenii vremii, în ce mod morala Evangheliei opusă, dese ori, eticii lumii în care trăiau propunea o nouă viață, un nou și luminos mod de a trăi fără a muri.
Hristos Domnul și Învierea Lui dăruiau motivație unei lumi trecute prin colapsul morții lui Dumnezeu, uciderii Lui. Devine greu să înțelegi lumea de astăzi când descoperi că orice afirmare a credinței creștine te transformă în „troglodit” ori „Imbecil de ev mediu” și am nominalizat doar două gratulări ale unor pretinși oameni de opinie. Exercițiul Bisericii în dialog cu lumea păgână ne prinde foarte bine acum. Pe de o parte răbdare, vestire și Har. Valori în care avem să cerem mereu „mâna Domnului” (F.Ap. 11.21), compozitul pe care avem nevoie să ne reconstruim virtuțile și viața. Poate și pentru aceasta Părinții Bisericii ne-au dăruit între Paști și Rusalii icoana femeii Samarinence, El Însuși arătându-ne cât de important este să învățăm să vorbim oamenilor despre ei până ajung să- L vadă pe Dumnezeu și lucrarea Lui în viețile lor.
Avem să învățăm toată viața ce înseamnă să trăim în așa chip încât să ne chemăm creștini. În așa chip încât Dumnezeu Însușii să ne cheme creștini. Nu e ușor. Chip pe cale ne sunt femeia samarineancă și fenicienii și ciprioții și antiohienii…Duminica aceasta ne arată în ce mod se descoperă Evanghelia Neamurilor, în ciuda filozofilor cărora le lipsește viziunea istorică a creștinismului și tratează metafizic ceea ce pentru Apostoli era misiune de creștere a Bisericii. Confuzia zilelor noastre ține de acest amestec incongruent în lucrurile pe care nu le mai știm și le înlocuim cu scenarii. Ori Hristos ne îndeamnă, pentru a crește bucuria Împărăției, să renunțăm la propriile scenarii și să trăim pur și simplu. Pur. Și simplu.
După spusa remarcabilă a unui teolog anglican modern N.T. Wright: „Făcuți pentru spiritualitate, ne bălăcim în introspecții. Făcuți pentru bucurie, ne bălăcim în plăcere. Făcuți pentru dreptate, strigăm după răzbunare. Făcuți pentru relații cu ceilalți, stăruim pe propriul nostru fel de a fi. Făcuți pentru frumusețe, ne mulțumim cu un sentiment”.
Publicitate
