0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Și dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată veți avea?

Cele mai citite

Ce lecție de lectură la vreme de zdroabă Evanghelia iubirii vrăjmașilor, desprinsă din Predica de pe Munte. Mai ales în zilele acestea când iubirea este prilej de sminteală celor ce o confundă cu sexualitatea. Miez de cuvânt în gura Cuvântului iubirea consună cu Împărăția Cerurilor. E o iubire exigentă, fidelă chemării spre Împărăție, nu este un melanj de sondaje de opinie ori voturi democratizate prin legi izvodite peste noapte. Iubirea este Hristos, ori asta înseamnă exigență în asumare, coerență în fidelizare, efort de menținere în nepăcat. Restul sunt copieri nereușite și este uimitor cum aceeași oameni care urăsc hoția plagiatelor în ce privește cultura academică nu înțeleg care este conținutul de plagiat al iubirilor fluturate drept drepturi. Aud că încălcăm drepturi ale omului. Oare și Codul Familiei? Unii zic da și se chinuie să-l schimbe. Așa încearcă și cu Evanghelia, fac un efort să o îndese în opiniile lor, o modifică și o distorsionează până spune ca ei. Siluirea Evangheliei pentru a spune ce gândesc unii dintre ei seamănă cu  invazia păgână a unei țări. Tot ce este curat se pângărește. Poate că ar trebui să înțelegem că iubirea nu este întreagă fără perspectiva împlinirii ei și că patologia depresiei are în ea, substanțial, ratarea iubirii. Asta ne cere Hristos. Să nu ratăm posibilitatea să iubim, să nu ratăm iubirea. Unii trec astăzi direct la versetul al 37-lea din capitolul acesta al Evangheliei lui Luca: „Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați”. Și se aplaudă cu entuziasm. Toate cele trei comandamente sunt utile vieții unui om doar dacă, înainte de a le împlini, a făcut exercițiul iubirii. Al iubirii atârnate de Dumnezeu nu de ideologiile care judecă, osândesc și nu iartă pe Dumnezeu că există.
Dintre multele exerciții de iubire nejudecătoare cel mai la îndemână este iubirea mamei, deși, parcă nu mai e la îndemână nimic din ce face mama. E obosită dar se trezește, e flămândă dar hrănește, e tensionată dar zâmbește…Efortul iubirii transfigurează lumea în care trăiește, fie ea cât un bob de piper, ochii copilului său. Uneori își duce povara singură, alcătuind cu copilul ori copiii săi familia, spațiul iubirii care se comunică, limpede și fără complicații inutile. Lipsită de patimi omenești, iubirea aceea este fundament exemplar oricărui exercițiu de iubire care ulterior crește din inima copiilor mamei aceleia. Nu poate fi altfel nici în locurile unde iubirea mamei a dispărut. De la copiii din orfelinate ori centre de protecție am învățat, mai mult decât din orice tratat, că și lipsiți de ea, sau poate tocmai de aceea, ei prețuiesc iubirea dăruită. Ca un ecou din inimă care mereu amintește, reamintește că Iubirea nu e un cod de legi ci o Persoană.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect