Odată Hristos a vindecat zece leproși. Dintre aceștia numai unul – și acela samarinean de altă credință – s-a întors spre a mulțumi Binefăcătorului. Dar Iisus a întrebat retoric: ”Ceilalți nouă unde sunt?”
Întrebarea rămâne pănă astăzi. Câți mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit pe care-l trăim? Câți mulțumim pentru pământ, pentru apă și aer, pentru soare, pentru fiecare floare?… Cu siguranță, puțini. Pe aceștia, însă, Dumnezeu nu-i uită și îi răsplătește după credința lor.
Dar ce s-a întâmplat cu cei care n-au mulțumit? Pe aceștia Hristos nu i-a condamnat, nu i-a blestemat, nu le-a luat harul, nici vindecarea, nu S-a răzbunat, ci, tăcând îndurerat, a așteptat ceasul „venirii lor în fire”. Pe aceștia, care nu știu sau nu pot să mulțumească, Hristos îi așteaptă încă, să se întoarcă.
De altfel, Hristos n-a pedepsit pe nimeni, niciodată. Doctorul vine să vindece, nu să judece. Cel mult, odată a pedepsit un smochin fără rod, ca învățătură de minte pentru cei care nu-și lucrează mântuirea.
Oare noi facem la fel, cu cei păcătoși și nerecunoscători? Tare mi-e teamă că nu reușim mereu. Câteodată prea judecăm lumea, prea condamnăm și osândim cu ușurință. Uităm că Dumnezeu nu vrea moartea păcătoșilor, ci mântuirea lor. În loc să câștigăm, îndepărtăm. Nu lăsăm femeia să intre în biserică pentru motive fiziologice, nu dăm agheasmă celor păcătoși, nici anafură, nu avem mustrări de conștiință pentru cei pe care nu-i primim la împărtășit. Or, noi nu trebuie să uităm că regula este: „veniți”, iar nu „plecați”…
În cuvântarea pascală, Sf. Ioan Gură de Aur spunea: ”Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, bucuraţi-vă! Masa este plină, nimeni să nu iasă flămând!” Oare nu trăim într-un Paște continuu?
