O Evanghelie ca lumea de astăzi. Din zdroaba Capernaumului, Hristos Domnul se retrage- potolind furtuna (Luca 8.23-26) în ținutul Gherghesenilor ce era dinaintea Galileei. E limpede că demonii ce-l așteptau pe țărm simțeau că vine și se agitau. Cumplit. Ca orice val de iad. Pentru că iadul nu-L iubește pe Hristos. Și se vede până în zilele noastre. Cum ar putea iubi dezordinea, ordinea ori impostura spirituală luciditatea duhovnicească? Cum ar putea iubi întunericul ori afundul vecin morții înălțimea cerească a Cerului Întrupat? Ajuns în mijlocul cetății Gherghesenilor, ținut care pare că rupt oarecum de tot ce însemna regula de viață a credinței lui Israel, de vreme ce creșteau porci, credem că nu doar pentru comerț, Hristos îmbracă în omenitate un om tulburat. Grija diavolilor de a face pagubă pentru a șterge efectul duhovnicesc al vindecării aproapelui pare că ține de modul de a acționa din veacuri adus la zi, mereu și mereu, de diavoli. Auzim mereu cât costă vindecarea de neant a sufletelor noastre și cât de mult s-ar putea face din ceea ce să-a cheltuit pentru această vindecare. Reacția oamenilor e limpede. Pierderea de porci pare mai scumpă sufletului cetățenilor Gherghesenilor decât recuperarea unui om din mijlocul lor. Care le producea spaimă și scârbă, dar asta nu conta câtă vreme îl izolaseră în cimitir, locul ideal al alungării duhurilor ce-i înspăimântau de moarte. Mereu va fi așa. Ce avem este important, mult mai important decât sufletul aproapelui nostru. Ceea ce intră în mentalitatea noastră comunitară mult mai mult decât grija de viața și împlinirea aproapelui. Poate părea desuet să vorbești despre un om îmbrăcat, restaurat în omenia lui, prin rugăciunea lui Hristos. Azi cu cât te dezbraci mai tare cu atât pari mai important pentru comunitate și, cred, că Domnul ar fi plătit azi amendă cine știe cărui consiliu de discriminare că îl scoate pe om din zona de comoditate a celorlalți, asumându-l ca ființă umană, nu ca izvor de ideologie. Pentru că și în această vindecare vedem diferența dintre noi și Hristos. Noi izolăm, legăm în lanțuri și încercăm să uităm pe cel în necaz. El, Dumnezeul nostru, îl tratează ca pe o ființă veșnică, ca pe o persoană pe care o asumă în numele și sub forța Iubirii Întrupate. Personal cred că numai prezența Mântuitorului ne face egali, în ochii Lui, a Dumnezeului nostru îndrăgostit de firea umană. Ceilalți ne învață despre echități rănite, legiferate prin legi exterioare care nu întotdeauna sunt și în miezul gândirii noastre. Doar El, mereu gata de a iubi, ne face egali, prin dragostea Lui.