7.4 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 18, 2025

Angela Merkel vrea un nou mandat de cancelar

Cele mai citite

Angela Merkel și-a anunțat oficial candidatura pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, transmite DPA. Ea a pus astfel capăt, duminică seara, speculațiilor care au durat luni întregi asupra intențiilor sale, observă Reuters, citat de Agerpres.
„M-am gândit la asta un timp nesfârșit de lung. Decizia (de a candida) pentru un al patrulea mandat, după 11 ani în funcție nu e nicidecum una obișnuită”m a declarat Merkel într-o conferință de presă, după o reuniune a conducerii partidului său conservator, Uniunea Creștin Democrată (CDU). „Avem o polarizare puternică în societatea noastră”, și-a explicat ea intenția de a acționa pentru menținerea unității sociale și combaterea urii. Cancelarul a mai adăugat că trebuie promovate valorile democrației, libertății și respectului pentru oameni, indiferent de rasă sau sex.
La 62 de ani, șefa guvernului de la Berlin este considerată o forță a stabilității în Europa, în mijlocul incertitudinilor după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, apreciază Reuters.
DPA observă că ministrul economiei, vicecancelarul Sigmar Gabriel, va candida probabil împotriva Angelei Merkel, din partea Partidului Social Democrat (SPD), rivalul politic tradițional al CDU.
Citește mai multe pe agerpres.ro.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Târgul de toamnă Produs în Sibiu, o opțiune de cumpărături eficiente, direct din curtea fabricii

Curtea Retrasib s-a transformat săptămâna trecută într-un adevărat colț de toamnă autentică, găzduind a II-a ediție a Târgului ”produs...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect