În atacul din Khan Sheikhoun, provincia Idlib, s-au folosit arme chimice. Aceasta este concluzia la care au ajuns autorităţile din Turcia după efectuarea autopsiei pentru trei dintre victimele masacrului din Siria. Anunţul a fost făcut de ministrul turc de Justiţie, Bekir Bozdag, relatează agenţia de ştiri Anadolu.
Regiunea Khan Sheikhoun este considerată un fief al insurgenţilor şi jihadiştilor. 32 de sirieni răniţi au fost aduşi în sudul Turciei pentru tratament, dar trei dintre aceştia au murit în spital, relatează Daily Mail, citând presa turcă.
Persoanele care au fost transferate din Siria aveau convulsii, spumă la gură şi pupilele dilatate, simptome care, potrivit medicilor, apar în general la victimele unui atac chimic.
La efectuarea autopsiilor a participat şi o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a recoltat probe, alături de medicii legişti din Turcia.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că în atacul de marţi au murit 86 de persoane, dintre care 30 sunt copii.
Citește mai mult pe mediafax.ro
Publicitate




