5.2 C
Sibiu
marți, februarie 24, 2026

Ce schimbări legislative aduce data de 1 ianuarie, cu impact în viaţa şi afacerile românilor

Cele mai citite

De la 1 ianuarie 2017 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. MEDIAFAX consemnează principalele schimbări care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a acestor măsuri.
Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, respectiv reducerea cotei-standard de TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”), eliminarea supraaccizei de 7 eurocenţi/litru la carburanţi, introducerea impozitului specific – forfetar – în turism şi menţinerea scutirii de impozit pe profitul reinvestit (scutire care iniţial era programată să fie suspendată de la 1 ianuarie).
Tot de la 1 ianuarie, factura la energia electrică livrată populaţiei va scădea cu 1,9%, pentru că la nivelul distribuitorilor au fost reduse unele taxe care diminuează cu 3,8% până la 9,04% costurile specifice, potrivit unui anunţ recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Până la ora emiterii acestei ştiri, ANRE nu a transmis informaţii referitoare la o eventuală schimbare de preţuri la gazele naturale începând cu data de 1 ianuarie 2017.
 
Citește mai mult pe mediafax.ro

spot_img
Cick
Ultimele știri

Nu e glumă: a venit vara în Europa. Astăzi au fost aproape 30 de grade în Franța

Un val de căldură provenit din nordul Africii s-a extins peste vestul și sud-vestul Europei, aducând temperaturi neobișnuit de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect